Băiețel de patru ani, în stare gravă la spital după ce a fost bătut de concubinul mamei

Publicat: 15 02. 2012, 11:48
Actualizat: 29 02. 2012, 07:17

 

Un băiețel de patru ani din Giurgiu a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost bătut cu sălbăticie de concubinul mamei sale, micuțul sărind în apărarea femeii în momentul în care aceasta se certa cu bărbatul.

Potrivit subcomisarului Mirela Gheța, de la IPJ Giurgiu, băiețelul a ajuns la Spital Județean Giurgiu cu leziuni în zona feței provocate prin lovire cu un obiect dur. Polițiștii au stabilit că micuțul a suferit rănile pe fondul unui conflict intervenit între mama sa și concubinul acesteia, care l-a agresat pentru a se răzbuna.

Medicii spun că băiețelul necesită cel puțin șapte zile de ingrijiri medicale.

Ei au început o anchetă în acest caz.

Potrivit aceleiași surse, polițiștii au intervenit și în cazul unei fete de 10 ani, din București, care a fost găsită la Giurgiu în scara unui bloc din oraș. Ea a declarat oamenilor legii că a fugit de acasă pentru că tatăl ei o forța să cerșească pe străzi pentru a-și întreține părinții.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro