Balada eliberării: „Sunt Ady Năstase. Lumea-mi spune cel care numără ouă sau patru case”
Ioan Gyuri Pascu a compus o baladă specială pentru fostul premier Adrian Năstase. Pe muzca celor de la Holograf, grupul Distractis vorbește ironic despre ascensiunea și decăderea fostului premier Adrian Năstase.
„Cât de departe sunt anii în care nimic nu se făcea fără mine,
Ba la externe, ba prim-ministru, firește nu eram orișicine
Apoi veni arta și China și vara și chinul mătușii Tamara,
Acum ce departe îmi par, când pe scenă apar, doar eu și chitara”.
Fostul premier Adrian Năstase este încarcerat la penitenciarul Jilava. În urmă cu două săptămâni Judecătoria Sector 4 a aprobat eliberarea condiționată a lui Adrian Năstase. În următoarea perioadă, Tribunalul București va judeca recursul procurorilor în acest caz. Dacă recursul va fi respins, Adrian Năstase va fi eliberat după opt luni petrecute efectiv în închisoare. Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare în dosarul Trofeul Calității.