Prima pagină » Coronavirus » Băncile europene ar putea pierde 800 de miliarde de euro din cauza crizei de coronavirus

Băncile europene ar putea pierde 800 de miliarde de euro din cauza crizei de coronavirus

Băncile europene ar putea pierde 800 de miliarde de euro din cauza crizei de coronavirus
Băncile europene ar putea pierde 800 de miliarde de euro din cauza crizei de coronavirus/ Sursă Foto: Mediafax Foto

Căderea economică europeană cauzată de criza de coronavirus va duce la o creștere accentuată a pierderilor de împrumut la băncile europene, au arătat marți două rapoarte de cercetare, scrie Reuters.  Conform rapoartelor, sunt estimate pierderi de peste 400 de miliarde de euro în următorii 3 ani. De asemenea, un raport al Oliver Wyman arată că, în unele circumstanțe, pierderile ar putea ajunge la 800 de miliarde de euro.

Cresc împrumuturile

Împrumuturile pentru întreprinderile mici și mijlocii, dar și împrumuturile pentru consumatori negarantate în Europa, care au crescut cu peste 20% între sfârșitul anului 2014 și iunie 2019, au fost considerate cele mai expuse riscurilor, arată un raport al agenției Moody Investor Service.

Separat, un raport al Oliver Wyman arată că, în unele circumstanțe, pierderile ar putea ajunge la 800 de miliarde de euro.

Aceste pierderi de credite se compară cu criza din zona Euro din perioada 2012-2014, dar reprezintă mai puțin de 40% din pierderile înregistrate în criza financiară globală din 2008-2010, a clarificat compania de consultanță.

„Este puțin probabil ca pandemia să paralizeze sectorul bancar european, însă multe bănci vor avea probleme ”, având randamente foarte slabe”, a declarat Christian Edelmann, co-șef al serviciilor financiare EMEA la Oliver Wyman.

Nevoia unei piețe bancare unice

„Vor fi necesare eforturi de restructurare ambițioase, dar pentru a avea succes, acestea vor avea nevoie și de implicarea și sprijinul factorilor de decizie și autorităților de reglementare”, a spus Christian Edelmann, subliniind posibilele beneficii care ar putea surveni din consolidarea și crearea unei piețe bancare unice.

Raportul Moody a evaluat expunerea a 14 mari sisteme bancare europene la împrumuturi pentru IMM-uri și consumatori negarantate, folosind datele culese de Autoritatea bancară europeană.

Potrivit raportului, băncile din sudul Europei sunt cele mai expuse IMM-urilor, în timp ce sistemele bancare mari precum Germania și Marea Britanie, au expuneri sub media europeană de 15%.

Expunerile la împrumuturi de consum negarantate sunt cele mai mari pentru băncile din Spania, Austria, Franța și Marea Britanie.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și