Bănicioiu: Dacă suspiciunile se confirmă, voi lua măsuri; nu voi tolera culpa medicală
Ministrul Nicolae Bănicioiu a spus că, atunci când a preluat mandatul, a sesizat că se întâmplă lucruri „mai puțin corecte și transparente” și că verificarea de acum se încadrează în ceea ce a spus atunci.
„Dacă suspiciunile pe care le au procurorii se confirmă, voi lua toate măsurile administrative care se impun”, a spus Bănicioiu.
Ministrul Sănătății a adăugat că nu va tolera cazurile de culpă medicală și în astfel de situații, nu va fi nici maleabil, nici înțelegător.
Bănicioiu a subliniat însă că, în urma acestei situații, nu trebuie să se generalizeze, pentru că în sistemul sanitar sunt foarte mulți oameni care își fac datoria corect și cu profesionalism.
„Suntem alături de medici și de personalul medical în general. Este adevărat că sunt și situații mai puțin ortodoxe”, a mai spus ministrul.
Persoane din conducerea Spitalului de Arși, unde vineri au loc percheziții, sunt vizate în ancheta privind internările în baza unor diagnostice false și realizarea ilegală a unor operații estetice, acestea urmând să fie audiate la Poliția Capitalei, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Surse din rândul anchetatorilor au precizat că la Poliția Capitalei vor fi audiați angajați de la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, printre care sunt medici și asistente medicale, învinuiți și martori. Astfel, la Poliția Capitalei ar urma să vină pentru a da declarații, în calitate de învinuiți sau de martori, peste 40 de persoane.
Anchetatorii au fost sesizați în 2012 de Direcția de Informație și Protecție Internă că la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri au loc fraude privind modul de internare al unor pacienți, iar ulterior a existat și un denunțător, al cărui caz este cuprins în anchetă, au spus sursele judiciare.
Polițiștii și procurorii bucureșteni au descins, vineri dimineață, la 23 de adrese, dar și la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din Capitală, fiind vizate 26 de persoane, majoritatea cadre medicale, suspectate că făceau internări în baza unor diagnostice false și realizau ilegal operații estetice în spitale.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus, în cursul lunii aprilie, începerea urmăririi penale în acest caz, față de 26 de persoane, pentru comiterea, după caz, a infracțiunilor de luare de mită, dare mită, înșelăciune sau fals intelectual.
Vineri, anchetatorii au făcut 23 de percheziții în București, inclusiv la un spital public, arată Parchetul Tribunalului București, într-un comunicat de presă.
Persoanele vizate în acest caz sunt suspectate că internau fără drept persoane, prin atribuirea unui diagnostic fals, că foloseau fără drept logistica spitalului și realizau operații estetice – liposucții, vaginoplastii, implant mamar, implant fesier – în timpul programului de lucru, a precizat Parchetul Tribunalului București.
De asemenea, persoanele vizate în anchetă ar fi cerut mită sume importante de bani, pentru efectuarea operațiilor și că ar fi decontat ilegal serviciile medicale, în baza diagnosticelor false, în dauna Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că printre persoanele vizate sunt și 16 medici, suspectați de diagnostic fals, înșelăciune, fals intelectual și luare de mită.
Cadrele medicale care ar fi realizat în spital operații estetice, cereau pentru aceste intervenții sume mult mai mici decât prețul pieței, pe care le încasau direct. Spre exemplu, pentru o rinoplastie se percepea aproximativ 5.000 de lei, iar pentru un implant mamar, aproximativ 2.500 de euro, au precizat sursele citate.
Ca urmare a unor operații de acest fel, cadrele medicale ar fi încasat lunar între 15.000 și 20.000 de euro, potrivit surselor din rândul anchetatorilor.
Președintele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), Gheorghe Iana, a declarat, pentru MEDIAFAX, că operațiile estetice nu sunt decontate, iar spitalul trebuie să supravegheze că ceea ce se trece pe hârtie ca diagnostic corespunde cu ceea ce se întâmplă în unitate, responsabilitatea raportării fiind a conducerii spitalului.
Profesorul dr. Gheorghe Iana a spus, referitor la perchezițiile care au loc la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, că probabil anchetatorii vor ridica pentru investigații foile de observații ale pacienților internați, iar ulterior, în baza acestora, se va face o analiză între ceea ce este trecut în aceste documente și ce s-a raportat pentru decontare la CASMB.
Președintele CASMB a precizat că spitalul raportează către Casa de Asigurări de Sănătate pacienții internați, codul de diagnostic și instituția plătește corespondența dintre diagnostic și codul care se raportează, respectiv ceea ce este validat de Școala Superioară de Management Sanitar.
Profesorul Gheorghe Iana a spus că în niciun caz nu pot fi decontate operațiile estetice din spitale, pentru că acestea nu sunt validate, ca atare nu pot fi plătite de Casa de Asigurări de Sănătate.
Iana a subliniat că responsabilitatea diagnosticului este a medicului, iar responsabilitatea raportării este a conducerii spitalului.
„Noi nu putem să intervenim în actul medical, nu avem niciun drept, pentru că spitalul este cel care trebuie să supravegheze ca ceea ce se trece pe hârtie să corespundă cu ceea ce se întâmplă în spital”, a mai spus președintele CASMB.
Iana a precizat că verificările în acest caz probabil că au început de mult timp, pentru că în 2012 a fost o înregistrare cu camera ascunsă în spital, în care era surprinsă o „negociere” a prețurilor pentru intervenții estetice și CASMB a atras atenția de atunci că acest lucru nu este normal și că astfel de servicii nu sunt decontate.