Barack Obama, susținut de două sindicate care reprezintă peste trei milioane de persoane
Senatorul democrat Barack Obama a obținut vineri sprijinul unui influent sindicat, SEIU (Service Employees international union), la o zi după ce a câștigat susținerea sindicatului agro-alimentar UFCW (United Food and Commercial workers), ce reprezintă peste trei milioane de persoane, relatează AFP.
Cu o zi înainte, Joe Hansen, liderul UFCW, un sindicat care revendică 1,3 milioane de membri, dintre care peste 40 la sută cu vârste sub 30 de ani, declarase, pentru a-și explica sprijinul pentru Obama, "că acesta înțelege nevoile muncitorilor", recunoscând în el "cel mai bine plasat" candidat pentru a realiza visul american.
SEIU, care revendică 1,9 milioane de membri în Ameria de Nord, și UFCW sunt două ramuri ale coaliției sindicale Change toWin (în total circa șase milioane de membri), care în 2005 s-a separat de coaliția puternică AFL-CIO. Cele două organizații cuprind numeroși imigranți hispanici în rândul membrilor lor, o bază importantă a electoratului lui Hillary Clinton.
Fosta Primă Doamnă, Hillary Clintin, este susținută de un sindicat de profesori (AFT, peste un milion de membri) și unul de angajați ai colectivităților locale (AFSCME, 1,4 milioane de membri).