Bărbat arestat după ce a violat și omorât o femeie de 62 de ani

Publicat: 12 12. 2019, 21:39

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cei doi, femeia de 62 de ani și bărbatul de 49, s-au certat, iar a doua zi bărbatul s-a întors, a lovit-o, a violat-o, iar apoi a strâns-o de gât pe femeie, după care a plecat din locuință. Vecinii femeii au chemat poliția, când au găsit-o în casă, fără suflare.

Pentru că nu prezenta urme vizibile de violență pe corp, abia după efectuarea necropsiei s-a stabilit că femeia a fost violată și ucisă.

Dosarul a fost preluat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care au emis un mandat de 24 de ore pe numele bărbatului, l-au audiat și au cerut instanței arestarea preventivă.

„S-a propus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului, pentru omor calificat și viol” a declarat, pentru Mediafax, Marius Ianuș, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că inculpatul și-ar fi recunoscut faptele. Magistrații Tribunalului Neamț au admis solicitarea procurorilor, iar bărbatul de 49 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.