Bărbat cu afecțiuni psihice, cercetat după ce și-a omorât în bătaie mama
Un constănțean în vârstă de 44 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, este cercetat de polițiști pentru omor deosebit de grav după ce și-a bătut crunt mama, femeia murind la spital după aproape o săptămână, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, în 24 aprilie, o femeie din comuna Corbu a sesizat Poliția că nu și-a mai văzut vecina de mai mult timp și nici nu i-a răspus când a mers la locuința acesteia.
Astfel, polițiștii au mers la fața locului, unde au găsit-o pe femeia în vârstă de 77 de ani în locuință, având mai multe leziuni la cap, dar și pe fiul acesteia, un bărbat de 44 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice.
Bătrâna a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a rămas internată, iar fiul ei a fost dus la secția de neuropsihiatrie din Palazu Mare, unde a rămas internat.
Starea de sănătate a femeii s-a agravat, iar în 30 aprilie aceasta a murit.
Miercuri a fost efectuată necropsia, concluziile preliminare ale medicilor indicând faptul că moartea femeii a fost violentă.
Fiul femeii este cercetat pentru omor deosebit de grav.