Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din municipiul Vaslui, a fost internat în stare gravă la spital, marți seară, la Secția de Reanimare, după ce a fost mușcat de o haită de câini, medicii intervenind pentru suturarea a 39 de plăgi mușcate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit anchetei declanșate de Poliție în acest caz, bărbatul ar fi fost mușcat de cel puțin șase câini în suburbia Gura Bustei, unde victima deține un teren de aproximativ cinci hectare, în apropierea unei păduri.
În momentul în care au fost, împreună cu reprezentanții Serviciului de ecarisaj al Primăriei Vaslui, polițiștii au observat, într-o suprafață de teren împrejmuită, care aparține vasluianului mușcat, mai mulți câini, însă fără a se cunoaște proveniența acestora.
„Deocamdată, nu știm în ce condiții a fost mușcat bărbatul, fiind continuate cercetările în acest caz. În momentul în care starea de sănătate a victimei va permite, atunci va fi audiată pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc incidentul”, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Mihaela Ștraub.
În cursul serii de marți, bărbatul de 65 de ani se afla internat la Secția de Reanimare a Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
„Pacientul prezintă un număr de 39 de plăgi mușcate pe brațe, antebrațe și gamba stângă, fiind supus unei intervenții chirurgicale de suturare a rănilor. De asemenea, bărbatul a fost vaccinat antitetanos, în prezent aflându-se internat la Secția de Reanimare”, a precizat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.
Bărbatul de 65 de ani a fost găsit pe terenul pe care-l deține la Gura Bustei de o rudă de-a sa, care, de altfel, a și sunat la numărul de urgență 112 pentru a solicita o ambulanță.