Prima pagină » Știri » Bărbat din Dolj, amendat după ce a anunțat poliția că i-a fost sechestrată și bătută iubita

Bărbat din Dolj, amendat după ce a anunțat poliția că i-a fost sechestrată și bătută iubita

Bărbat din Dolj, amendat după ce a anunțat poliția că i-a fost sechestrată și bătută iubita
Un bărbat din Dolj a primit o amendă de 200 de lei, după ce a alertat polițiștii că iubita lui a fost bătută și sechestrată în casa unor rude. Polițiștii au găsit femeia, alături de apelant, în locuința tatălui ei, la o petrecere de logodnă. Femeia a negat că a fost victime vreunei agresiuni.

Polițiștii din Coșoveni au fost sesizați, sâmbătă după-amiază, prin 112, de un bărbat, care reclama că iubita lui a fost victima unei agresiuni fizice și este sechestrată la locuința unor rude din comuna Malu Mare.

Bărbatul spunea că el este în drum spre locuința sa din comuna Cerăt.

Mergând la adresa indicată, polițiștii au constatat că tânăra era în locuința tatălui său, unde era organizată o petrecere de logodnă, iar la locația respectivă era și cel care făcuse sesizarea, însă acesta se certase cu rudele iubitei.

Potrivit IPJ Dolj, tânăra a declarat că nu a fost agresată fizic sau verbal, nu a fost sechestrată și nu a fost victima vreunei infracțiuni, dorind să rămână la locuința părinților săi, unde era organizată petrecerea.

Mai mult, la fața locului a ajuns și un echipaj de la ambulanță, care a examinat femeia și a stabilit că nu are urme vizibile de violență.

Bărbatul care a făcut sesizarea a fost amendat cu 200 de lei.

 

 

Citește și