Bărbat din Mediaș diagnosticat cu malarie într-o vizită în Africa, dus la un spital din Cluj
Un bărbat de 32 de ani din Mediaș, care a fost diagnosticat cu malarie în timpul unei vizite în Africa și care inițial a refuzat să fie internat la Sibiu, plecând la mare, s-a prezentat la unitatea medicală din localitate după ce starea lui s-a agravat, fiind trimis la un spital din Cluj
Directorul Spitalului Municipal din Mediaș, Bogdan Burghelea, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că un bărbat de 32 de ani din localitate s-a prezentat la unitatea medicală, având diagnosticul de malarie, dar fără a menționa acest lucru.
„Bărbatul a fost în Africa și a fost diagnosticat acolo cu malarie. A venit la spitalul nostru în urmă cu o săptămână, pentru că nu se simțea bine, avea sindrom febril, dar nu a anunțat că are malarie și că primise tratament în acest sens”, a declarat Bogdan Burghelea.
Medicii din Mediaș au constatat că el era bolnav de malarie în urma analizelor pe care i le-au făcut și i-au recomandat să se interneze în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Sibiu, însă bărbatul a refuzat.
Potrivit lui Burghelea, bărbatul a plecat apoi la mare și, când a revenit, s-a prezentat la Compartimentul Primiri Urgențe al spitalului, în stare gravă.
„Timpul petrecut la mare i-a alterat starea de sănătate, și-a făcut foarte mult rău. Pentru cei din jur nu a fost un pericol, dar pentru el însuși, da”, a declarat managerul Spitalului Municipal din Mediaș.
Potrivit acestuia, medicii au decis trimiterea pacientului la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca pentru tratament și supraveghere de specialitate.