Prima pagină » Știri » Bărbat dintr-o comună băcăuană, arestat după ce și-a bătut concubina, iar pe fiica acesteia a bătut-o și a tâlhărit-o

Bărbat dintr-o comună băcăuană, arestat după ce și-a bătut concubina, iar pe fiica acesteia a bătut-o și a tâlhărit-o

Bărbat dintr-o comună băcăuană, arestat după ce și-a bătut concubina, iar pe fiica acesteia a bătut-o și a tâlhărit-o
Un bărbat de 45 de ani, din comuna băcăuană Plopana, a fost arestat preventiv, luni, de Judecătoria Bacău, fiind acuzat că și-a bătut concubina în stradă, internată ulterior în spital, iar apoi a lovit-o și pe fiica acesteia, în vârstă de 16 ani, căreia i-a furat geanta cu bani și documente.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Bacău, Mihăiță Bodolică le-a bătut pe cele două băcăuance pe drumul din afara localității Plopana, în urma unor certuri dintre agresor și concubina acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

După ce le-a lovit pe femei, susțin anchetatorii, agresorul a tâlhărit-o de poșetă pe fata concubinei, geantă în care aceasta avea bani, un telefon mobil și documente.

Ulterior, bărbatul a fugit, în timp ce concubina acestuia a ajuns la spital, unde a rămas internată pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„În urma sesizării făcute de către minora de 16 ani, la nivelul Secției de Poliție Rurală Traian s-a constituit o echipă operativă care, în urma acțiunilor de căutare, l-au depistat pe suspect în timp ce se ascundea într-o zonă împădurită de pe raza comunei Gârceni, județul Vaslui. În urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului, polițiștii au găsit asupra acestuia telefonul mobil și portofelul minorei de 16 ani, însă nu a fost găsită suma de bani reclamată ca fiind sustrasă”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

Reținut inițial pentru 24 de ore, Mihăiță Bodolică a fost ulterior arestat preventiv de Judecătoria Bacău.

Citește și