Bărbat dispărut în timpul unei partide de vânătoare, în județul Alba

Publicat: 15 02. 2012, 11:57
Actualizat: 08 07. 2012, 15:25

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a dispărut fără urmă în timp ce participa la o vânătoare organizată într-o pădure din apropierea orașului Cugir, din județul Alba.

Biroul de Presă al Inspectoratului Județean de Poliție Alba a informat, sâmbătă, că Gheorghe M. a participat, în urmă cu o zi, la o partidă de vânătoare organizată pe fondul de vânătoare nr. 50, în locul numit "Valea Sasului". Marian G., care era în echipa de gonaci, nu a participat propriu-zis la vânătoare ci la goana animalelor, însă, la finalul partidei, nu a fost găsit la locul de întâlnire stabilit de conducătorul vânătorii. Ceilalți vânători și gonaci l-au căutat în toată zona și pe raza fondului de vânătoare fără însă a-l găsi.

Inspectoratul de Poliție al Județului Alba a constituit, sâmbătă, o echipă complexă care, împreună cu jandarmi și vânători, desfășoară activități de căutare a persoanei dispărute.