Prima pagină » Știri » Bărbat în stare gravă, după ce a căzut de pe o stâncă, de la aproximativ 30 de metri

Bărbat în stare gravă, după ce a căzut de pe o stâncă, de la aproximativ 30 de metri

Salvamontiștii din județul Alba intervin, luni, pentru salvarea unui bărbat care a căzut de pe o stâncă, de la o înălțime de aproximativ 30 de metri, în zona Piatra Secuiului din localitatea Rimetea, victima fiind inconștientă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Alba, Iulia Mărginean, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că un bărbat a căzut, luni, de pe o stâncă, de la o înălțime de aproape 30 de metri, în zona Piatra Secuiului din localitatea Rimetea.

Mărginean a spus că incidentul a fost anunțat la 112 de o femeie care îl însoțea pe bărbat, însă nu se cunosc detalii legate de incident și dacă cei doi se aflau în acea zonă ca turiști.

Potrivit sursei citate, la fața locului au fost mobilizați polițiști și salvamontiști, care încearcă să ajungă la victimă pentru a-i acorda primul ajutor.

„Nu se cunoaște starea victimei, până ce salvamontiștii nu vor ajunge la ea. Din primele informații se pare că bărbatul este inconștient” a mai spus Iulia Mărginean.

Zona Piatra Secuiului din localitatea Rimetea este o zonă muntoasă extrem de abruptă căutată de turiști în special pentru escaladare sau zboruri cu parapanta.

Autor
Autor

Citește și