Bărbat la spital după ce a fost atacat de o haită de câini, în zona Gării de Nord din Timișoara
Un bărbat în vârstă de 50 de ani este internat la Spitalul Municipal din Timișoara, după ce a fost atacat de o haită de câini, în zona Gării de Nord din municipiu, el având răni la cap, la mâini și picioare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit medicilor de la Spitalul Municipal din Timișoara, sâmbătă după-amiază, bărbatul, din comuna Dudeștii Noi, se îndrepta spre Gara de Nord din Timișoara și a traversat calea ferată pentru a scurta drumul, iar la un moment dat a fost atacat de o haită de câini, fiind mușcat de mâini, de picioare și în zona capului.
În urma incidentului, bărbatul a fost preluat de o ambulanță și dus la secția de urgențe a Spitalului Municipal, iar după investigații medicale el a fost transferat la secția de chirurgie, unde i-au fost curățate rănile.
Conform surselor citate, bărbatul se află în afara oricărui pericol, este conștient și în stare stabilă, dar a rămas internat.
Poliția nu a fost sesizată despre acest caz.