Bărbat la spital după ce a fost lovit de o ambulanță aflată în misiune, la Târgoviște
Un bărbat de 50 de ani, din Târgoviște, a ajuns la spital după ce a fost lovit de o ambulanță, în noaptea de duminică spre luni, în timp ce încerca să traverseze o stradă de la ieșirea din oraș, printr-un loc nesemnalizat, iar primele cercetări arată că ambulanța era în misiune, cu semnalele pornite.
Potrivit reprezentanților Poliției Dâmbovița, victima a suferit mai multe leziuni la cap și la membre și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, medicii spunând că starea sa este stabilă.
Primele cercetări ale Poliției arată că ambulanța se deplasa la o urgență în localitatea dâmbovițeană Cojasca.
„Accidentul a avut loc la ieșirea din Târgoviște, în cartierul Matei Voievod, iar primele verificări arată că bărbatul de 50 de ani a încercat să traverseze drumul printr-un loc nesemnalizat. Șoferul ambulanței a declarat că avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, iar până la venirea unei alte ambulanțe bărbatul a primit îngrijiri medicale de la echipajul salvării care l-a accidentat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Dâmbovița, Mihaela Savu.