Bărbat mort după ce a fost consultat la Spitalul Județean de Urgență și trimis acasă deși avea ruptură de aortă
Colegiul Medicilor Botoșani a fost sesizat de soția unui bărbat de 43 de ani, din localitatea Zăicești din județul Botoșani, că acesta a murit din cauza neglijenței medicilor de la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani.
Conform sesizării, bărbatul s-a simțit rău în 29 septembrie și a mers împreună cu soția la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), acuzând înțepături în zona inimii.
Medicul cardiolog care l-a consultat i-a spus că nu are nicio problemă majoră și că starea sa este cauzată de oboseală, astfel încât i-a administrat o perfuzie și i-a prescris calciu și magneziu, trimițându-l acasă.
Pentru că s-a simțit rău în continuare, a doua zi bărbatul a mers la un cabinet privat, iar medicul de acolo a stabilit că are ruptură de aortă și a solicitat o ambulanță, care l-a preluat preluat pe pacient, transportându-l la UPU.
Soția bărbatului mai spune că medicii de la UPU au decis să îl transfere cu un elicopter SMURD la un spital din Iași, însă în timpul zborului bărbatul a intrat în stop cardio-respirator și a decedat la aterizarea în Iași.
Femeia a depus o sesizare și la conducerea Spitalului Județean de Urgență Botoșani, care a declanșat o anchetă în acest caz.
„Familia a depus ieri (n.r. – marți) o nemulțumire vizavi de situație, mai exact că nu i s-a făcut ecografie de cord, dar după simptomatologia pe care a avut-o, medicul a decis că nu era un pericol și a decis să facă investigațiile și să îi administreze medicația pe care le-a considerat necesare atunci. Tot ieri s-a constituit, din dispoziția managerului, o Comisie de cercetare administrativă. Aceasta se va întruni și va analiza toate aspectele”, a declarat Ioan Asaftei, directorul de îngrijiri medicale de la Spitalul Județean „Mavromati” Botoșani.
Reprezentanții Colegiului Medicilor Botoșani au afirmat că vor analiza cazul, însă va fi vorba de „un proces elaborat și de lungă durată care s-ar putea să dureze luni de zile”.
„Mai întâi se discută în Biroul Executiv, acesta o trimite către Comisia Deontologică, iar după ce se stabilește referentul la caz, se solicită copii după documente de la spital, de la familie și de la cine mai are… în baza cărora se face un referat. Referatul se trimite mai departe către comisia de disciplină, care este independentă și care lucrează separat, în ritmul ei. Se întrunesc medicii, dacă ei consideră necesar îi inivită și pe cei care au făcut plângerea și pe cei reclamați, își spun punctul de vedere, după care se dă o decizie. Nu e cu termen, pe măsură ce vin referatele, se desfășoară și analiza cazului și se parcurg etapele. Nu se poate rezolva într-o singură zi. Mai trebuie să primim și procesul-verbal de la necropsie, vor fi mai mulți medici, și un anatomo-patolog, și un internist, pentru că am înțeles că a fost și o problemă cardiacă. Ei vor studia documentele… iar dacă va fi necesar, având în vedere complexitatea cazului și rapiditatea cu care s-au derulat lucrurile, există posibilitatea să fie solicitată și opinia unui profesor cardiolog. Acesta este desemnat prin tragere la sorți, din clinici de la Iași, Cluj, sau Timișioara, de oriunde, aceștia trebuie să accepte să studieze și să ne dea o părere dacă în acest caz, cu diagnosticul care este, mai exista vreo șansă și se putea interveni și altfel sau aceasta este evoluția spontană și imprevizibilă a maladiei. Deci lucrurile sunt atât de complexe încât nu se poate decide de pe o zi pe alta. Înțelegem durerea familiei. Eu voi urmări ca să se deruleze cât mai rapid. Lucrurile trebuie făcute foarte bine, cu documente, foarte bine fundamentate, pentru a măsura cu dreaptă măsură, să nu se strecoare erori”, a declarat președintele Colegiului Medicilor din Botoșani, Doru Culiceanu.