Prima pagină » Știri » Bărbat prins în timp ce încerca să violeze o fetiță de 11 ani într-o casă aflată în construcție. Copila, salvată în ultimul moment

Bărbat prins în timp ce încerca să violeze o fetiță de 11 ani într-o casă aflată în construcție. Copila, salvată în ultimul moment

Bărbat prins în timp ce încerca să violeze o fetiță de 11 ani într-o casă aflată în construcție. Copila, salvată în ultimul moment
Doi localnici din Suceava au salvat în ultimul moment o fetiță de 11 ani pe care un bărbat o băgase într-o casă aflată în construcție cu intenția să o violeze.

Incidentul s-a petrecut în apropiere de sediul Direcției Județene de Drumuri și Poduri din Suceava. Fata a fost acostată pe drum de un individ în timp ce mergea la un magazin din zonă. Bărbatul a băgat-o cu forța în curtea casei din apropiere, aflată în construcție, apoi a dus-o în beci, transmite Monitorul de Suceava.

Un bărbat dintr-o casă vecină a auzit țipetele fetei și a strigat la atacator să-i dea drumul. „Am auzit fetița țipând, m-am urcat pe magazie și am văzut ce se întâmplă. Am țipat la el să o lase în pace. Nu a apucat să-i facă nimic. Individul a sărit peste gard și a fugit”, a declarat Marin Chiriac.

Un al doilea bărbat a sărit și el în ajutorul fetiței. „Individul doar și-a tras pantalonii și a luat-o la fugă pe direcția spre Mitoc. A lăsat în casa respectivă un rucsac, în care avea un cuțit, haine, dar și un portofel în care era și buletinul lui”, a declarat Dan Dașchevici.

La scurt timp după aceea, poliția l-a prins pe suspect cu ajutorul oamenilor din zonă. Acesta este Cristian Constantin Rebenciuc, un bărbat în vârstă de 37 de ani din localitatea Calafindești. Suspectul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

 

Autor

Citește și