O femeie de 35 de ani din Gherla, județul Cluj, a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în locuința sa, după ce a fost înjunghiată, iar polițiștii au reținut un bărbat ca suspect în acest caz, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Anca Sidonia Bolba, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că Poliția Gherla a fost sesizată în jurul orei 2.00 despre incident.
„Poliția a fost sesizată la ora 1.55 și a început o anchetă. O femeie de 35 de ani a fost înjunghiată în locuința proprie, iar suspectul a fost reținut la scurt timp de polițiști, fiind audiat la această oră”, a spus Bolba.
Conform polițiștilor, nu a fost vorba despre un jaf, din casă nefiind luat nimic.
Bărbatul suspectat că a comis crima a fost reținut sâmbătă dimineață de polițiști și este audiat, anchetatorii spunând că acesta o cunoștea pe victimă.
Bărbatul urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru omor.