Este vorba despre Dănuț Carașol, fostul șef al Companiei Transelectrica.
Procurorii din cadrul Parchetului General au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat, pentru infracțiunile uz de fals (în legătură cu diploma de inginer seria D nr. 0286614 depusă la cererea de angajare la General Electro Proexim și în legătură cu diploma de inginer seria D nr. 0286614 depusă la cererea de angajare la Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ,,Transelectrica” SA) și înșelăciune (parte civilă Compania Națională de Transport al Energiei Electrice ,,Transelectrica” SA).
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, bărbatul ar fi utilizat acte false, respectiv documente de studii din care reieșea faptul că a urmat cursurile Universității Politehnica București, Facultatea de inginerie electrică, fiind inginer diplomat. Documentele de studii le folosea pentru angajarea sa la diferite firme.
Procurorii au propus instanței de judecată menținerea măsurii preventive a arestului preventiv, precum și a tuturor măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, respectiv menținerea sechestrului asigurator instituit asupra a două imobile și a unui cont bancar.
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Sectorului 1 București, spre soluționare.