Bărbatul care a lovit cu toporul o avocată, într-o parcare din Sectorul 2 al Capitalei, a fost reținut, anchetatorii urmând să ceară vineri arestarea lui preventivă pentru tentativă de omor.
Anchetatorii l-au audiat joi pe bărbatul care a atacat-o pe avocată, acesta recunoscând că a lovit-o de două ori în cap cu un topor. Agresorul a fost reținut și în cursul zilei de vineri va fi dus la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliție.
Avocata a fost internată la Spitalul Floreasca, în stare gravă, aceasta având plăgi în zona scalpului și la membre, a declarat joi seară, pentru MEDIAFAX, coordonatorul SMURD București, dr. Bogdan Oprița.
Femeia a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență București pentru a i se face o tomografie computerizată, fiind ulterior readusă la Spitalul Floreasca.
Agresorul, în vârstă de 29 de ani, a fost văzut de mai multe persoane în momentul în care a atacat-o pe avocată, iar acestea au sunat imediat la 112.
Bărbatul a fost prins la scurt timp după incident, de polițiști ai Secției 8. Aceștia și-a recunoscut fapta, dar a refuzat să spună motivul pentru care a atacat-o, au spus surse din Poliție.
Sursele citate au precizat că avocata se numește Cristina Nitu și are doi copii.