Bărbatul care a bătut doi poliţişti şi i-a ameninţat cu moartea, lăsat în libertate: „Le rup capul gaborilor“
Un bărbat de 52 de ani a fost condamnat pentru ultraj, după ce i-a lovit cu pumnii şi picioarele pe doi poliţişti. În urma loviturilor primite, cei doi oameni ai legii au căzut la pământ, bărbatul furându-i unuia dintre ei stația.
Curtea de Apel Galați l-a condamant la un an şi 6 luni de închisoare
Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Adrian Bunea, un brăilean de 52 de ani, la un an şi 6 luni de închisoare pentru ultraj. Pe data de 29 octombrie 2018, mai mulţi locuitori din cartierul brăilean Chercea au sunat la Poliţie pentru a sesiza că la o casă de pe strada Victor Vâlcovici este petrecere mare, cu muzica dată la maximum şi cu chiote, care se aud deranjant pe o rază foarte mare, scrie Adevărul.
Potrivit procedurilor normale, la faţa locului a fost trimis un echipaj din cadrul Biroului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, care i-a rugat pe petrecăreţi să dea muzica mai încet şi să se potolească. Cei doi oameni ai legii s-au pomenit însă înjuraţi de proprietarul locuinţei, un individ în vârstă de 32 de ani, care a şi încercat să-i lovească, motiv pentru care a fost încătuşat.
În această perioadă, rudele celui reţinut făceau un scandal teribil, iar unul dintre ei, un bărbat de 52 de ani, pe nume Adrian Bunea, a tăbărât asupra poliţiştilor, pe care i-a lovit cu pumnii şi cu picioarele, doborându-i la pământ. Unuia dintre poliţişti i-a şi furat dispozitivul de comunicaţii speciale, care n-a mai fost recuperat nici în prezent.
În urma apelului la dispecerat, la faţa locului au ajuns imediat şi alte echipaje de Poliţie, care au reuşit să-l încătuşeze pe Adrian Bunea. Potrivit martorilor, individul ar fi spus, în clipa în care a fost reţinut, că „lucrurile nu vor rămâne aşa” şi că le va „rupe capul gaborilor”.
În urma apelului la dispecerat, la faţa locului au ajuns imediat şi alte echipaje de Poliţie, care au reuşit să-l încătuşeze pe Adrian Bunea. Potrivit martorilor, individul ar fi spus, în clipa în care a fost reţinut, că „lucrurile nu vor rămâne aşa” şi că le va „rupe capul gaborilor”.
Bărbatul este cunoscut ca fiind un personaj predispus la scandal, pe numele lui figurând în ultimii ani mai multe sancţiuni pentru tulburarea liniştii publice.
Magistraţii de la Judecătoria Brăila au decis la acel moment ca Adrian Bunea să fie cercetat în libertate, fiind dispusă doar măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Decizia blândă a atras şi atenţia Sindicatului Poliţiştilor, reprezentanţii acestuia manifestându-şi îngrijorarea cu privire la îngăduinţa cu care sunt sancţionate de Justiţie, în ultima vreme, infracţiunile de ultraj.