Prima pagină » Știri » Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu a scăpat de internare

Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu a scăpat de internare

Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu a scăpat de internare
Adrian Zglobiu, bărbatul care l-a scuipat pe președintele Traian Băsescu, nu va mai fi internat pentru a fi expertizat psihiatric, a decis, luni, Tribunalul Constanța, hotărârea fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Magistrații Tribunalului Constanța au admis, luni, contestația depusă de avocatul lui Adrian Zglobiu împotriva măsurii luate, joi, de Judecătoria Constanța, prin care bărbatul urma să fie internat în Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare pentru a fi expertizat psihiatric, și au decis punerea acestuia în libertate.

Sentința Tribunalului Constanța este definitivă, astfel că Adrian Zglobiu va fi externat din secția de psihiatrie și va putea pleca acasă.

El va fi cercetat în continuare, în libertate, pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Judecătoria Constanța admisese, joi, propunerea de spitalizare formulată, miercuri, de procurorii Parchetului Tribunalului Constanța în cazul lui Adrian Zglobiu, după ce acesta refuzase internarea în Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare în vederea examinării de către comisia medico-legală psihiatrică și a hotărât internarea acestuia pentru șapte zile.

Decizia magistraților nu a fost una definitivă și a fost contestată de avocatul lui Zglobiu în termenul legal de 24 de ore de la pronunțare.

Adrian Zglobiu, cel care în 24 mai l-a scuipat pe președintele Traian Băsescu, a refuzat, miercuri, internarea în Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare, după ce, inițial, fusese de acord să fie expertizat psihiatric.

Bărbatul a încercat să se sinucidă, miercuri, în momentul în care un echipaj de Poliție urma să-l ia de la locuința sa și să-l ducă la spital pentru o expertiză psihiatrică.

La vederea polițiștilor care ar fi urmat să îl ducă pe bărbat la expertiza psihiatrică la Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare, acesta a fugit în spatele casei și, cu un cuțit, a început să-și provoace răni pe brațe, pe gât și pe abdomen, el fiind imobilizat de unul dintre agenții prezenți.

La fața locului a fost chemată o ambulanță și, după ce a fost pansat, Adrian Zglobiu a fost dus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Medicii spuneau că bărbatul și-a provocat răni superficiale, care nu îi pun viața în pericol.

Adrian Zglobiu a fost dus și luni la Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare pentru a fi supus unei expertize psihiatrice complexe, astfel încât să stabilească dacă este sănătos și dacă are discernământ.

Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din Constanța, l-a scuipat în față, de la o distanță foarte mică, pe președintele Traian Băsescu, în momentul în care acesta a coborât de pe nava școală „Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc, în 24 mai, în dana de pasageri a Portului Constanța.

După incident, bărbatul a fost imobilizat de către ofițerii SPP, în timp ce șeful statului s-a șters cu mâna pe față, apoi a continuat să stea de vorbă cu câțiva oameni din mulțimea adunată în terminalul de pasageri al Portului Constanța, după care s-a urcat în mașină și a plecat din port.

După ce a fost imobilizat de ofițerii SPP, bărbatul a fost predat unui echipaj de jandarmi, iar aceștia l-au dus la sediul Poliției Județene Constanța, ulterior fiind audiat și la Parchetul Tribunalului Constanța. Avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Zglobiu declara că acesta a susținut în fața anchetatorilor că gestul său, de a-l scuipa pe președinte, nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan.

De asemenea, Adrian Zglobiu le-a spus jurnaliștilor că a fost deranjat de cântecele patriotice de la ceremonie, „cântate pentru Băsescu”. „După ce a vândut flota vrea cântece patriotice?”, spunea constănțeanul.

Întrebat apoi dacă regretă gestul făcut, bărbatul a răspuns: „Regret că nu am emigrat din România, că am fost fraier să rămân”.

Bărbatul a fost reținut de procurori în noaptea de 24 spre 25 mai, pentru ultraj, loviri și alte violențe, dar ulterior anchetatorii au schimbat încadrarea juridică în cazul său, el fiind cercetat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.

În aceeași noapte, Adrian Zglobiu a fost eliberat din arestul Poliției, după expirarea ordonanței de reținere. El le-a spus jurnaliștilor care l-au așteptat la ieșirea din arest că nu face parte din nicio formațiune politică.

În 26 mai, reprezentanții Parchetului Tribunalului Constanța au anunțat că președintele Traian Băsescu a depus plângere penală împotriva bărbatului pentru infracțiunea de ultraj, plângerea fiind transmisă prin e-mail.

În aceste condiții, procurorii au preluat dosarul de la Poliția Constanța, cercetările fiind făcute pentru infracțiunile de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice.

Președintele Traian Băsescu a participat, în 24 mai, în Portul Constanța, la ceremonia de întoarcere a navei școală „Mircea” din voiajul anual de instrucție. Șeful statului a înmânat echipajului navei școală „Mircea” Ordinul „Virtutea Maritimă” – în grad de Ofițer, cu însemn de pace, cu care a fost decorat pavilionul vasului, iar după ceremonie a făcut o vizită la bordul navei.

Citește și