Bărbatul care l-a scuipat pe Traian Băsescu refuză internarea la Psihiatrie pentru expertiză
Potrivit procurorilor Parchetului Tribunalului Constanța, procurorul de caz a mers, miercuri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde Adrian Zglobiu fusese dus în urma tentativei de sinucidere. Acolo, bărbatul le-a spus anchetatorilor că vrea să fie internat pentru expertiză psihiatrică, cerând să fie dus cu o ambullanță la Secția de Psihiatrie.
Ulterior, ajuns la Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare, Zglobiu a refuzat să mai fie internat, astfel că oamenii legii au fost nevoiți să îl ducă acasă.
„În acest caz, s-a solicitat în instanță măsura expertizării psihiatrice a suspectului”, spun sursele citate, care au precizat că, până la decizia magistraților, Zglobiu poate să stea acasă.
Adrian Zglobiu a încercat să se sinucidă, miercuri, în momentul în care un echipaj de Poliție urma să-l ia de la locuința sa și să-l ducă la spital pentru o expertiză psihiatrică, el tăindu-se cu un cuțit pe mâini, gât și abdomen.
La vederea polițiștilor care ar fi urmat să îl ducă pe bărbat la expertiza psihiatrică la Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare, acesta a fugit în spatele casei și, cu un cuțit, a început să-și provoace răni pe brațe, pe gât și pe abdomen, el fiind imobilizat de unul dintre agenții prezenți.
La fața locului a fost chemată o ambulanță și, după ce a fost pansat, Adrian Zglobiu a fost dus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Medicii spun că bărbatul și-a provocat răni superficiale, care nu îi pun viața în pericol.
Adrian Zglobiu a fost dus și luni la Secția de Psihiatrie de la Palazu Mare pentru a fi supus unei expertize psihiatrice complexe, procedură care ar putea dura și câteva săptămâni, astfel încât să stabilească dacă este sănătos și dacă are discernământ.
Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, din Constanța, l-a scuipat în față, de la o distanță foarte mică, pe președintele Traian Băsescu, în momentul în care acesta a coborât de pe nava școală „Mircea”, la finalul vizitei făcute la bordul vasului după ceremoniile de decorare a bricului, care au avut loc, sâmbătă, în dana de pasageri a Portului Constanța.
După incident, bărbatul a fost imobilizat de către ofițerii SPP, în timp ce șeful statului s-a șters cu mâna pe față, apoi a continuat să stea de vorbă cu câțiva oameni din mulțimea adunată în terminalul de pasageri al Portului Constanța, după care s-a urcat în mașină și a plecat din port.
După ce a fost imobilizat de ofițerii SPP, bărbatul a fost predat unui echipaj de jandarmi, iar aceștia l-au dus la sediul Poliției Județene Constanța, ulterior fiind audiat și la Parchetul Tribunalului Constanța. Avocatul din oficiu care l-a reprezentat pe Zglobiu declara că acesta a susținut în fața anchetatorilor că gestul său, de a-l scuipa pe președinte, nu a fost premeditat, ci a fost unul spontan.
De asemenea, Adrian Zglobiu le-a spus jurnaliștilor că a fost deranjat de cântecele patriotice de la ceremonie, „cântate pentru Băsescu”. „După ce a vândut flota vrea cântece patriotice?”, spunea constănțeanul.
Întrebat apoi dacă regretă gestul făcut, bărbatul a răspuns: „Regret că nu am emigrat din România, că am fost fraier să rămân”.
Bărbatul a fost reținut de procurori în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru ultraj, loviri și alte violențe, dar ulterior anchetatorii au schimbat încadrarea juridică în cazul său, el fiind cercetat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.
În noaptea de duminică spre luni, Adrian Zglobiu a fost eliberat din arestul Poliției, după expirarea ordonanței de reținere. El le-a spus jurnaliștilor care l-au așteptat la ieșirea din arest că nu face parte din nicio formațiune politică.
Luni, reprezentanții Parchetului Tribunalului Constanța au anunțat că președintele Traian Băsescu a depus plângere penală împotriva bărbatului pentru infracțiunea de ultraj, plângerea fiind transmisă prin e-mail.
În aceste condiții, procurorii au preluat dosarul de la Poliția Constanța, cercetările fiind făcute pentru infracțiunile de ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice.
Președintele Traian Băsescu a participat, sâmbătă, în Portul Constanța, la ceremonia de întoarcere a navei școală „Mircea” din voiajul anual de instrucție. Șeful statului a înmânat echipajului navei școală „Mircea” Ordinul „Virtutea Maritimă” – în grad de Ofițer, cu însemn de pace, cu care a fost decorat pavilionul vasului, iar după ceremonie a făcut o vizită la bordul navei.