Bărbatul care și-a omorât soția cu opt lovituri de cuțit într-o haltă CFR a fost ARESTAT

Publicat: 17 06. 2012, 22:38
Actualizat: 17 06. 2012, 22:38

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Adriana Șandru, instanța a hotărât, duminică, arestarea preventivă pentru 29 de zile a bărbatului care și-a omorât soția cu opt lovituri de cuțit, în halta din Micăsasa, județul Sibiu.

„S-a emis mandat de arestare pe 29 de zile. Inculpatul nu a declarat recurs”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Adriana Șandru.

Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar reprezentanții Poliției Județene Sibiu declarau că femeia, care avea în jur de 30 de ani, a fost ucisă cu opt lovituri de cuțit de către soțul ei. Medicii au încercat să o resusciteze, însă fără succes.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Adriana Șandru, victima și agresorul sunt din Mogoșești, județul Maramureș.

„Femeia a plecat de la domiciliu la concubinul său din localitatea Micăsasa. Soțul știa de această legătură și, fiind șofer de camion, a venit cu un camion până în apropiere de Micăsasa, apoi s-a deplasat la domiciliul rivalului său. Aici a găsit-o pe femeie, pe fiica ei de șapte ani și pe concubinul femeii. Tot aici a început cearta. Femeia a vrut să plece și s-a dus în gară. Toți au urmat-o, atât concubinul, cât și soțul agresor. La un moment dat, acesta din urmă i-a aplicat femeii mai multe lovituri de cuțit. Concubinul a încercat să intervină pentru a o salva pe femeie, însă nu a reușit. Totul s-a petrecut sub privirile fiicei femeii, o fetiță de șapte ani”, declara Adriana Șandru.

Potrivit sursei citate, agresorul, în vârstă de 40 de ani, a fost imobilizat de câteva persoane din gară și nu a opus rezistență la sosirea polițiștilor.

Ulterior, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, iar duminică procurorii au formulat propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru infracțiunea de omor. „Din cercetare reiese faptul că bărbatul i-a aplicat femeii mai multe lovituri de cuțit în zona feței și în alte zone vitale ale corpului, ceea ce i-a provocat acesteia decesul”, declara Șandru.

Potrivit sursei citate, bărbatul riscă între 15 și 25 de ani de închisoare pentru omor calificat.

Cercetările sunt coordonate de un procuror criminalist al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.