Bărbatul din Deva care și-a ucis părinții cu lovituri de ciocan, condamnat la 20 de ani de închisoare
Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, magistrații l-au condamnat la 20 de ani de închisoare pe bărbatul de 57 de ani din Deva care și-a ucis părinții cu lovituri de ciocan, la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut.
„Bărbatul a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor calificat și la cinci ani de interzicerea unor drepturi. De asemenea, magistrații au dispus prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în sistemul național de date genetice judiciare”, a precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara.
Sentința nu este definitivă, existând posibilitatea formulării unui apel.
Bărbatul de 57 de ani din Deva și-a ucis părinții în vârstă 85 de ani, în a doua zi de Crăciun, lovindu-i de mai multe ori în zona capului, cu un ciocan, iar apoi a stat în casă cu trupurile neînsuflețite ale celor doi.
După două zile, o nepoată a celor doi bătrâni a anunțat Poliția că nu i-a mai văzut pe aceștia de câteva zile, iar polițiștii au descoperit cadavrele bătrânilor în apartamentul lor dintr-un bloc din zona Miorița din Deva, unde aceștia locuiau cu fiul lor.
Bărbatul le-a spus anchetatorilor că, de mai mulți ani, părinții îi reproșau că nu și-a întemeiat o familie și că are probleme cu greutatea, fiind supraponderal.
De asemenea, bărbatul a relatat că părinții – un fost director la CEC și o fostă contabilă la Casa de Pensii – îi reproșau că este pensionar pe caz de boală și că nu lucrează, iar el nu a mai putut rezista presiunii.
Ulterior, bărbatul a fost arestat, el povestindu-le anchetatorilor că i-a omorât pe părinții săi în camere diferite, iar a doua zi a mutat cadavrul mamei în aceeași încăpere unde era trupul neînsuflețit al tatălui, l-a întins pe jos lângă pat și l-a acoperit cu un cearceaf.
De asemenea, în timpul anchetei el a recunoscut că a mers la garajul familiei, unde a încercat să măsoare șanțul de scurgere pentru a vedea dacă poate arunca acolo cadavrele, însă nu a mai apucat să își ducă la îndeplinire planul.
Bărbatul se află în arest de la sfârșitul lunii decembrie 2013.