Bărbatul din Galați care ar fi obligat mai multe tinere să întrețină relații sexuale cu el, păcălindu-le că este Mihai Bendeac a fost arestat
Magistrații Curții de Apel Galați au admis, luni, recursul formulat de DIICOT Brăila, în cazul bărbatului care a convins inclusiv o mamă să își abuzeze sexual bebelușul de trei luni, astfel că individul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Procurorii DIICOT arată că, în iunie 2019, bărbatul în vârstă de 36 de ani i-ar fi cerut unei femei să întrețină un act sexual oral cu fiul său în vârstă de doar trei luni, aflat în imposibilitatea de a se apăra ori de a-și exprima voința și să fotografieze și să filmeze actele sexuale orale pe care le-a întreținut cu minorul, să salveze și să stocheze imaginile și să i le trimită.
Totodată, din cercetările polițiștilor a reieșit că, la începutul anului 2019, bărbatul ar fi creat două conturi de utilizator pe o rețea de socializare, fiind utilizat ca user denumirea unui actor.
Bărbatul ar fi vorbit cu diferite fete, prezentându-se ca fiind actorul respectiv și le-ar fi solicitat fotografii în ipostaze sexuale explicite, promițându-le un rol în serialul tv.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că userul folosit de bărbat pentru a atrage fetele era cel al lui Mihai Bendeac.
Apoi, fetele ajungeau în municipiul Câmpulung, unde se întâlneau într-o cameră de hotel cu suspectul pentru un „casting”, iar bărbatul întreținea relații sexuale cu acestea, pretinzând că este regizorul care le poate oferi un rol în serialul de televiziune.
Inițial, bărbatul a fost arestat la domiciliu, însă procurorii DIICOT au contestat decizia.