Prima pagină » Știri » Bărbatul împușcat de polițiști, după ce i-a atacat cu o furcă, a murit la spital

Bărbatul împușcat de polițiști, după ce i-a atacat cu o furcă, a murit la spital

Bărbatul împușcat de polițiști, după ce i-a atacat cu o furcă, a murit la spital
Bărbatul din județul Gorj, care a fost împușcat, duminică, de polițiștii chemați să-l liniștească, a murit la spital, marți, după ce a fost internat cu răni grave la nivelul toracelui și abdomenului. Acesta a atacat polițiștii cu o furcă și a asmuțit un câine asupra lor.

Potrivit medicilor de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Craiova, bărbatul a murit marți din cauza rănilor grave.

„Pacientul a decedat în cursul zilei de marți. Avea plăgi împușcate extrem de grave, la nivelul toracelui și abdomenului, cele care i-au determinat și evoluția nefavorabilă și decesul”, a declarat, corespondentului Mediafax, medicul Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Craiova.

Bărbatul din comuna Borăscu, județul Gorj, a fost transportat inițial la spitalul din Turceni, duminică, iar apoi a fost transferat la Craiova.

Potrivit reprezentanților Poliției Gorj, polițiștii din Motru au intervenit, duminică, în comuna Borăscu pentru aplanarea unui conflict izbucnit între o femeie și cumnatul său, care a intrat în curtea acesteia.

Oamenii legii au fost sesizați de femeia din comuna Borăscu că un bărbat de 40 ani, cumnatul ei, a intrat cu forța în curtea casei sale și face scandal.

La sosirea polițiștilor, bărbatul a devenit și mai agresiv, îndreptându-se în direcția acestora cu o furcă și provocând distrugeri la o autospecială de poliție. De asemenea, bărbatul și-a asmuțit câinele asupra celor doi polițiști.

„Bărbatul a fost somat de către polițiști, aceștia executând ulterior trei focuri de avertisment în plan vertical și, întrucât acesta nu a încetat comportamentul agresiv, au executat cinci focuri de armă, cu armamentul din dotare, în direcția acestuia și unul asupra câinelui”, a precizat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Corina Scurtu.

Dosarul a fost preluat, miercuri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, fiind efectuate cercetări pentru ultraj.