Întrebat marți, la Constanța, despre eventuale investiții rusești oportune în județ, Dan Barna a făcut referire la o altă declarație a sa, spunând: „Am spus că Rusia și China sunt țări importante, sunt actori relevanți pe plan Mondial, doar că nu se comportă în prezent ca niște actori la fel de relevanți: vorbim de Crimea, vorbim de Hong Kong, de politica protecționistă a Chinei pe partea economică. România, în raport cu aceste două state, nu va putea să funcționeze în afara parteneriatelor despre care am vorbit: Statele Unite, NATO, Uniunea Europeană. Deci nu văd pe termen scurt investiții din partea acestor state, cât timp purtarea lor în contextul mondial nu devine una civilizată. În rest, relațiile diplomatice este normal să existe”.
Dan Barna a fost completat de liderul PLUS, Dacian Cioloș, care a spus că nu crede că ar fi nevoie la Constanța de investiții rusești și nici de investiții „de altă natură” dacă ar fi folosite fondurile europene și dacă ar exista transparență, deoarece „pentru Constanța, paradoxal, faptul de a fi la periferia Europei e un super avantaj pe care foarte multe regiuni din Europa și le-ar dori”.