Barna spune că nu ia în calcul o candidatură pentru preşedinţia USR. „Cătălin Drulă este în momentul de faţă preşedintele interimar, am toată încrederea în el”
Vicepreşedintele USR Dan Barna a declarat marţi, 8 februarie, că nu ia în calcul candidatura pentru preşedinţia USR în cadrul următorului congres al formațiunii politice.
„Nu se pune problema ca eu să revin în perioada imediat următoare, pentru că am condus partidul patru ani. Zic că am avut un mandat bun, de succes. Am luat partidul cu contabilitate în plasă şi l-am lăsat ca un partid care ajunsese şi la guvernare – mă rog, ieşiserăm deja, dar asta e o discuţie separată. Cătălin Drulă este în momentul de faţă preşedintele interimar, am toată încrederea în el. Şi cred că este şi acel depozitar de încredere, energie şi speranţă de care avem cu toţii nevoie”, a spus el.
Dan Barna a mai spus că nu va candida pentru şefia USR la următoarele alegeri, inclusiv ca urmare a faptului că multe aşteptări ale electoratului din ultimii ani „s-au reflectat în reproşuri” la adresa preşedintelui.
„Nu voi candida acum la preşedinţia partidului. Eu am acumulat în aceşti patru ani rezultate de care sunt mândru, dar în egală măsură toate aşteptările şi toate dorinţele – multe nerealiste ale oamenilor – s-au reflectat în reproşuri adresate preşedintelui partidului. Din această perspectivă, nu cred că în momentul acesta apariţia mea în prima linie ar ajuta, nici organizaţia, nici percepţia publică.
Şi din acest motiv candidatura mea nu cred că este o soluţie înţeleaptă, pentru că e o miză foarte importantă. Genul acesta de proiect, cum este USR, care este un proiect real civic şi al oamenilor care cred în nişte idealuri şi nişte valori… Ştiţi cum sunt păsările acelea migratoare care zboară în ‘V’. Este cea din vârf, zboară o anumită perioadă, după care se tot schimbă locurile. Acum este Cătălin Drulă. Vom vedea dacă va rămâne el sau cine îşi va asuma mai departe rolul”, a afirmat el.
Actualul vicepreședinte al USR a arătat că în următoarele săptămâni vor începe discuţiile referitoare la modificarea statutului USR. El a apreciat că ar fi mai eficient ca preşedintele USR să fie validat în acelaşi congres în cadrul căruia va fi discutată şi modificarea statutului.
„Va fi o discuţie în partid şi în Biroul Naţional despre când ar trebui să se întâmple acest congres. E prevăzut un congres pentru statut. Va fi comisia de statut. În săptămânile următoare va fi pusă în practică şi colegii vor începe să lucreze la propuneri de amendamente de statut, şi vom organiza un congres.
Cel mai practic ar fi – tocmai pentru eficienţă – ca în cadrul acelui congres să fie şi validarea următorului preşedinte. Bineînţeles, înainte trebuie să fie săptămâna aceea de alegeri, în care membrii să îşi exprime opţiunea”, a mai spus Barna.