Barnevernet, mașinăria norvegiană pentru protecția copiilor. Cum funcționează și câți români s-au aflat în situația familiei Bodnariu

Serviciul Pentru Protecția Copilului din Norvegia (Barnevernet) și legea pentru drepturile copilului din statul scandinav au stârnit în ultima lună vâlvă pe tot continentul după ce cazul Bodnariu a apărut în presă și a fost prezentat drept un abuz. Textul legii norvegiene arată însă că ordinea în care s-a acționat în cazul familiei de români este cea consacrată în Norvegia în astfel de cazuri. Un alt lucru care dă dureri de cap în afara Norvegiei, însă nu și celor mai mulți norvegieni, este că drepturile copiilor sunt mai presus de drepturile părinților.

Statisticile realizate de Barnevernet (Directoratul norvegian pentru Copii, Tineri și Afaceri de Familie) arată, în ciuda speculațiilor, că imigranții români fac parte din categoria minorităților care au avut cel mai puțin de a face cu instituția privind drepturile copiilor, dar și că trimiterea copiilor spre adopție este o măsură rar utilizată în Norvegia, în ciuda legislației extrem de dure, pe care unii o consideră exagerată și neadaptată la un așa domeniu sensibil cum este viața de familie și a copiilor.

Cele mai recente statistici arată că din cei aproximativ 53.000 de copii care au beneficiat de ajutorul serviciilor de protecție a copilului în 2013, doar 17% au fost plasați în îngrijire alternativă, adică scoși temporar sau definitiv din familiile lor, adică 9.000 de copii. Dintre aceștia, doar 1.609 copii au fost dați de urgență în custodie în 2013. În ce privește darea spre adopție, aceasta este o măsură foarte rar folosită în Norvegia: în 2014 doar 39 de copii au fost dați spre adopție.

ACTUALITATE Victor Ponta: „Pe 20 ianuarie se resetează TOATĂ lumea”

16:30

ACTUALITATE Victor Ponta: „America nu mai e CONDUSĂ de la Washington, ci de la Mar-a-Lago”

16:08

Și asta pentru că Legea privind Protecția Copilului prevede că separarea minorului de familia naturală fără consimțământul părinților se face doar în cazul constatării unor abateri extrem de grave, precum violența fizică sau psihică ori agresiunile sexuale.

Astfel, recomandarea prezentă în legislația norvegiană este ca tinerii și copiii care au nevoie de ajutor să fie susținuți de autorități în cadrul familial natural. Cifrele publicate pe site-ul Serviciilor norvegiene de Protecție a Copilului demonstrează că la sfârșitul lui 2013, 62% dintre cazuri primiseră suport și consiliere la ei acasă, în vreme ce alți 38% fuseseră consiliați și sprijiniți în afara căminului.

Ambasadorul României la Oslo, Adrian Davidoiu, a explicat pentru gândul că în prezent, în atenția MAE se află 7 cazuri ale unor familii de cetățeni români, ai căror copii (în total, 16 copii) au fost preluați de autoritățile norvegiene. „În ultimii cinci ani, au mai fost gestionate, pe baza sesizărilor primite, alte 6 cazuri ale unor familii de cetățeni români, totalizând 10 copii, care s-au soluționat, în 5 cazuri, prin repatrierea a 8 minori, iar, într-un alt caz, prin revenirea a 2 copii în familia unor cetățeni români rezidenți în Norvegia„, a precizat ambasadorul Davidoiu, pentru gândul.

Ce au pățit copiii familiei Bodnariu. Alte 7 familii de români se află în situația lor, iar 6 familii au scăpat

Cei cinci copii ai familiei Bodnariu – cuplul format din românul Marius și norvegianca Ruth – au fost preluați de Barnevernet pe 16 noiembrie și dați în plasament temporar. Ei nu au fost dați spre adopție, așa cum s-a speculat, ci se află în custodia temporară a Barnevernet, cât timp procedura este în curs. Măsura administrativă a fost contestată în instanță de familia Bodnariu. 

Nu există date publice despre cauzele acestei intervenții, pentru că legislația norvegiană interzice cu strictețe publicarea lor. Totuși, autoritățile norvegiene au fost de acord să precizeze, la insistențele părții române, că nu este vorba de aspecte care țin de religie, așa cum s-a speculat la un moment dat (familia Bodnariu face parte din ritul penticostal).

În intervențiile lor televizate sau în presă, familia Bodnariu a recunoscut că din când în când copiii mai primeau câte o „palmă la fund”, lucru care, dată fiind legislația extrem de strictă din Norvegia, nu este luat atât de ușor ca în România. „Când ești stresat, când ai mâncare pe aragaz, unul plânge de foame și doi încep să se certe, în situație de stres, îi mai dai unuia câte o palmă la fund”, a spus Marius Bodnariu.

Ambasada Norvegiei a explicată că un ordin de plasament este emis de către Consiliul regional de Protecție Socială sau de către Tribunalul Districtual numai atunci când copilul a fost supus unei neglijențe grave, maltratare sau abuz. În plus, ordinul de plasament trebuie să fie necesar și în interesul superior al copilului, conform legii căreia i se supune Bernevernet.

„Acțiuni precum violența fizică sau psihică, rele tratamente, abuz sexual sau alte forme de gravă încălcare a modului de îngrijire reprezintă motivele legale pentru emiterea ordinelor de plasament. În Legea de Protecție a Copilului nu există prevederi care să permită îngrijire alternativă pe baza religiei”, a mai arătat Ambasada Norvegiei.

Faptul că Barnevernet a recurs la scoaterea celor 5 copii Bodnariu din mediul familial, fără să încerce mai întâi ajutor oferit în acest mediu, arată că instituția a considerat că copiii erau supuși unora dintre tratamentele descrise mai sus. Desigur, decizia lor poate fi și este de altfel contestată în instanță, putând fi considerată un abuz.

Deciziile Barnevernet nu sunt dictatoriale, ci sunt supravegheate de Consiliile Districtuale și de „guvernatorii” acestor districte. Măsurile luate de Barnevernet pot fi contestate și la aceste instituții, nu doar în instanță.

Românii, cazuri sporadice în activitatea Barnevernet

Din numărul total de 1.456.490 de copii și tineri cu vârste cuprinse între 0 și 22 de ani care locuiau în Norvegia la începutul lui 2013, doar 13,6% erau imigranți sau copii născuți în statul nordic din părinți imigranți, adică aproximativ 200.000 de persoane, arată statisticile Barnevernet.

Dintre cei 53.000 de copii care au intrat în atenția Serviciului de Protecție a Copilului în 2013, 12.467 făceau parte din această categorie a imigranților stabiliți în Norvegia.

Statisticile norvegienilor arată că imigranții ai căror copii au beneficiat cel mai des de îngrijirea Barnevernet au fost somalezii, în rândul cărora, până la începutul lui 2013, se înregistraseră 53 de cazuri de copii și tineri de până la 17 de ani, născuți în afara Norvegiei, care au beneficiat de măsuri de protecție din partea Barnevernet. În total, 649 de copii și tineri somalezi din această categorie beneficiau de ajutoare sociale.

Pentru această categorie de copii și tineri din familiile de imigranți, născuți în afara Norvegiei, statisticile plasează România în marja de eroare, până la sfârșitul lui 2012: 3 cazuri sau mai puțin (nu se specifică numărul exact, din rațiuni de confidențialitate), cu un total de 38 de cazuri de copii și tineri până la 17 de ani, proveniți din România, care au beneficiat de ajutoare sociale prin Barnevernet.

Topul acestei categorii este completat de cazurile provenite din Irak (46), Rusia (20) și Polonia (18). La fel ca românii, 3 sau mai puține cazuri, sunt estonienii și cehii.

În cazul copiilor și tinerilor de imigranți născuți în Norvegia, aflați în îngrijirea Barnevernet, tot somalezii sunt primii în top, cu 415 cazuri de ajutoare sociale și 50 de cazuri de copii și tineri până la 22 de ani care au intrat sub protecția Barnevernet. Topul este completat de Pakistan, Irak și Sri Lanka.

România se află și la această categorie, de copii și tineri până la 17 de ani născuți în Norvegia, care au intrat sub măsurile de protecție ale Barnevernet până la sfârșitul lui 2012, în marja de eroare: 3 cazuri sau mai puțin. La fel Cehia, țările baltice sau Nigeria.

Legea Privind Protecția Copilului din Norvegia se aplică tuturor copiilor care locuiesc pe teritoriul acestei țări. Astfel, atunci când se ia decizia ca un minor să fie plasat în îngrijire în afara locuinței sale naturale, serviciile sociale trebuie să se asigure, pe cât posibil, că păstrează identitatea religioasă și culturală a persoanei.

Ambasadorul României la Oslo, pentru gândul: Ce a făcut România pentru familia Bodnariu

Intervenția Barnevernet asupra familiei Bodnariu a avut loc pe 16 noiembrie 2015. Cazul a fost adus la cunoștința autorităților române (ambasadei României la Oslo) două zile mai târziu, pe 18 noiembrie, de către Daniel Bodnariu, fratele lui Marius.

„Eu personal și colegii mei din Ambasadă, împreună cu colegii din Centrala MAE, am întreprins de la început demersurile de asistență consulară posibile în astfel de cazuri, inclusiv prin sesizarea Ministerului norvegian de Externe și a Ministerului Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale din Norvegia. Sub coordonarea MAE, am avut discuții în acest sens cu oficiali din Ministerul norvegian de Externe, inclusiv cu ambasadorul Norvegiei în România, precum și cu membri ai Parlamentului Norvegiei. Am stabilit și contacte cu reprezentanții altor misiuni diplomatice acreditate la Oslo ai căror cetățeni s-au confruntat cu situații asemănătoare în Norvegia. Secția Consulară a Ambasadei a pus la dispoziția familiei Bodnariu o listă a coordonatelor de contact ale mai multor avocați și traducători de limba română din Norvegia”, a explicat pentru gândul ambasadorul României la Oslo, Adrian Davidoiu.

Pe 8 decembrie 2015, la solicitarea familiei Bodnariu, certificatele de naștere ale celor 5 copii Bodnariu, născuți cu toții în Norvegia, au fost înscrise în actele de stare civilă din România, în regim de urgență și gratuit. Astfel, deși copiii beneficiau automat de cetățenia română (dată fiind legea sângelui, tatăl fiind cetățean român) acest lucru a devenit oficial și în scripte.

„La sfârșitul lunii noiembrie 2015, Ambasada a solicitat o întrevedere la Ministerul Copiilor, Egalității și Incluziunii Sociale din Norvegia pentru a discuta situația familiei Bodnariu. Partea norvegiană a stabilit întâlnirea pentru 3 decembrie 2015, dar ulterior a reprogramat-o pentru 13 ianuarie 2016, când a și avut loc”, a mai explicat ambasadorul român pentru gândul.

Pe 23 decembrie, Ambasada României din Norvegiei a înaintat Barnevernet și ministerelor norvegiene de Externe și de Justiție dosarul cu acnheta socială făcută în România, în familia extinsă a tatălui din România.

Propunerea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a fost aceea de integrare a copiilor în această familie extinsă din România, conform ambasadorului Adrian Davidoiu.

Ambasadorul român a avut mai multe întrevederi cu oficiali norvegieni, în marja acestui caz. 

„În context, am solicitat facilitarea accesului consulului din cadrul Ambasadei noastre pentru vizitarea copiilor familiei Bodnariu și ai celorlalți cetățeni români aflați în situații asemănătoare, dar și pentru asistarea la etapele ulterioare ale procedurilor din fața instanțelor judiciare. Aceste discuții și demersuri ale Ministerului Afacerilor Externe nu s-au limitat la situația familiei Bodnariu, ci au vizat ansamblul cazurilor implicând cetățeni români ai căror copii au fost preluați de către autoritățile locale de protecție a copilului din Norvegia, precum și problematica protecției copilului în general, la nivel instituțional, administrativ și legislativ”, a mai explicat pentru gândul Davidoiu.

Trebuie precizat că accesul consulului român la copiii aflați în custodia Barnevernet nu a fost încă acordat.

Dispunerea măsurilor de plasament de urgență. Peste 60% din cazuri provin din Norvegia

Dacă se constată că există un risc ca un copil să fie afectat fizic de rămânerea sa în locul în care trăiește, legea norvegiană proclamă că autoritățile de protecție a copilului au puterea și dreptul să ia de urgență o hotărâre temporară privind mutarea acestuia, decizie care trebuie aprobată la nivel districtual în 48 de ore.

În legătură cu aceste reguli, statisticile arată că, cel mai frecvent, hotărârile de urgență sunt dipuse pentru copii care provin chiar din Norvegia (61%). Mai apoi, situațiile urgente i-au vizat pe imigranții sosiți din zona Africii (10%), pentru ca pe locul al treilea să se situeze Europa de Est, zonă din care face parte și România, cu un procent de 7,8%. Această cifră, mare care demonstrează că măsurile urgente privind mutarea copiilor au fost luate destul de des se poate datora, în parte, rezidenților veniți din Polonia și Rusia, în cazul cărora serviciile sociale au intrat pe fir de mult mai multe ori.

Astfel, dintre cei 9.000 de copii care au fost luați de acasă în anul 2013, 1.609 au fost scoși din familiile naturale în regim de urgență și dați în custodie, numărul fiind aproape dublu față de anul 2008, atunci când s-au înregistrat 945 de astfel de cazuri.

În privința adopției, legislația norvegiană este foarte strictă, iar cifrele arată că această măsură a fost rar folosită ca mijloc de protecție a copilului. În 2014, numărul copiilor care au ajuns la familii adoptive a fost de 39. Această decizie radicală poate fi luată, însă, în cazul în care sunt înregistrate încălcări severe ale drepturilor copiilor:

„a) dacă există deficiențe grave în îngrijirea zilnică pe care copilul o primește sau deficiențe grave în ceea ce privește contactul personal și securitatea sau dezvoltarea lui;

b) dacă părinții nu reușesc să se asigure că un copil bolnav, cu handicap sau în cazul în care sunt prea săraci pentru a acoperi nevoile speciale de tratament și de formare;

c) în cazul în care copilul este abuzat sau expus la alte agresiuni grave în casă;

d) în cazul în care este foarte probabil că sănătatea sau dezvoltarea copilului să fie grav afectate, deoarece părinții  nu sunt în masură să-și asume responsabilitatea pentru copil”.

O astfel de decizie nu poate fi făcută, însă, dacă nu sunt oferite toate condițiile satisfăcătoare pentru copii, se arată în lege la capitolul privind plasarea copilului în afara mediului natural.

Ce spune legea norvegiană pentru Protecția Copilului. Care sunt drepturile părinților

Drepturile copiilor sunt protejate în Norvegia de două tipuri de instituții care au atribuții ierarhizate, fiecare dintre ele funcționând atât după niște principii generale, cât și după reguli proprii. Este vorba despre Ministerului Copiilor, Tineretului și Familiei – organismul decizional la nivel de țară – și Consiliile Districtuale cu atribuții directe în teritoriu.

Legea Privind Protecția Copilului arată că „municipalitatea va monitoriza îndeaproape condițiile în care trăiesc copiii și este responsabilă pentru identificarea măsurilor de prevenire a problemelor de comportament și neglijare. Serviciul de protecție a copilului are responsabilitatea deosebită de a aduce la lumină cazurile de neglijare, probleme de comportament, sociale și emoționale destul de devreme pentru a evita problemele de durată și a trece la acțiune în legătură cu acest lucru”. În ceea ce privește atribuțiile Ministerului Copiilor, acesta poate emite dispoziții suplimentare care, de la caz la caz, să vină în spijinul autorităților zonale.

„Scopul central al serviciilor pentru protecția copilului este acela de a asigura că minorii și tinerii care trăiesc în condiții care le-ar putea pune în pericol sănătatea și dezvoltarea primesc asistența necesară la timpul potrivit și acela de a se asigura că minorii și tinerii cresc într-un mediu care să le ofere siguranță. Legea pentru protecția copilului se aplică oricărui copil cu reședința în Norvegia, indiferent de biografia personală sau cetățenie”, se arată întâi de toate pe site-ul Serviciului Pentru Protecția Copilului (Barnevernet).

Asistența la domiciliu include măsuri precum îndumare parentală, susținerea unei persoane din familie care are grijă de copil, oferirea unui loc la o grădiniță, plasarea în centre atât a copiilor, cât și a părinților, împreună.

Serviciul norvegian pentru Protecția Copilului arată pe site-ul instituției că uneori este nevoie să fie luate măsuri pentru îngrijirea copiilor împotriva voinței părinților. Acest lucru se aplică atunci când copiii nu au în preajmă un adult care să aibă grijă de ei sau atunci când autoritățile responsabile constată că tratamentul aplicat copilului poate să fie atât de dăunător pentru dezvoltarea sa, încât se impune despărțirea lui de mediul în care trăiește.

Deficiențele în îngrijirea copilului consemnate de legislația norvegiană sunt numeroase și unele pot părea vagi, dar cele mai importante se referă la sincope în contactul personal și la lipsa de încredere între copil și părinți, la situațiile în care părinții nu se ocupă așa cum ar trebui de sănătatea și bunăstarea fizică a unui copil care este bolnav, are anumite dizabilități sau are nevoie de tratament specializat care îi este refuzat.

Serviciul de Protecție a Copilului intră în acțiune și atunci când un copil este maltratat sau este supus unor abuzuri serioase acasă, dar și atunci când sănătatea îi este serios pusă în pericol din cauza incapacității părinților de a se ocupa de acesta. În aceste situații, Consiliul Districtual de Protecție a Copilului emite un ordin care permite serviciilor locale să acționeze în consecință.

Părinții ai căror copii sunt, însă, trecuți în plasament au drepturi pe care legea statului scandinav le stipulează în cadre destul de clare. În primul rând, pot să beneficieze de un avocat care să-i consilieze, totul pe cheltuiala statului. Mai departe, trebuie să fie ascultați, să depună mărturie și chiar să aducă martori care să le sprijine afirmațiile și care să încerce să convingă Consiliul Districtual de Protecție a Copilului, iar dacă nu sunt de acord cu decizia pe care o ia această instituție, sunt îndreptățiți să atace decizia la tribunal. De asemenea, serviciile de consiliere familială sunt obligate să acorde îndrumare părinților care au pierdut drepturile asupra minorilor.

În cazul în care hotărârea rămâne nefavorabilă, părinții au dreptul ca, o dată pe an, să solicite autorităților să revizuiască situația și să încerce, astfel, să recâștige custodia copiilor. Oricum, dacă abilitățile și disponibilitatea de a-și îngriji micuții se modifică semnificativ în mai puțin de 12 luni, Consiliul Districtual poate să anuleze decizia oricând.

„Copiii și părinții au, dacă nu se specifică altfel, dreptul de acces la unul la celălalt. Atunci când se ia decizia de plasare în îngrijire, Consiliul Districtual va determina gradul în care părinții au dreptul să-și viziteze copiii, dar poate decide și că interesul superior al copilului solicită ca aceștia să nu aibă acces la minor. Consiliul Districtual poate decide și că părinții nu ar trebui să aibă dreptul să știe unde este copilul lor”, scrie în textul legii din Norvegia.

Legislația norvegiană este guvernată de „interesul superior al copilului”

Oricum ar fi, legislația susține „interesul superior al copilului” ceea ce înseamnă că autoritățile norvegiene pot recurge la orice măsuri considerate necesare pentru a asigura bunăstarea minorilor, adică exact formularea care, în situații de exces de zel, poate lăsa loc unor abuzuri.

„În aplicarea prevederilor prezentului capitol se subliniază necesitatea de a gasi măsuri în beneficiul copilului. Aceasta include accentul pe menținerea unui contact stabil și benefic al copilului cu adulții și pe asigurarea îngrijirii continue. Copilul ar trebui să aibă posibilitatea de a participa la decizie, iar conversațiile cu acesta ar trebui facilitate„, scrie în Legea Privind Protecția Copilului.

Mai mult, minorul are dreptul la deplină intimitate și la susținerea unei discuții cu reprezentanții serviciilor se protecție socială fără să se afle sub supravegherea unui adult, în așa fel încât conversația să decurgă fără niciun fel de presiune din exterior.

„Serviciile de asistență socială a copilului și experții angajați pot solicita să vorbească cu copilul în privat. Dacă există o suspiciune că minorul este abuzat sau expus la alte abuzuri grave în mediul familial, serviciile de protecție a copilului pot dispune ca acesta să fie adus la spital sau la o altă locație pentru examinare”.

În timpul procedurii, copiii cu vârsta de până la 7 ani, care sunt capabili să își formeze propriile opinii, trebuie să fie informați și să aibă posibilitatea de a prezenta observații înainte de o decizie în legătură cu propria persoană. Copilului trebuie să i se acorde importanța cuvenită, în conformitate cu vârsta și maturitatea sa.

„Un copil poate apărea ca parte într-un caz și beneficiază de drepturile procedurale aplicabile în cazul în care vârsta este de minimum 15 ani și înțelege care este cauza. Consiliul Districtual poate acorda unui copil cu vârsta sub 15 ani drepturile procedurale în cazuri specifice. Într-un caz privind măsurile pentru copii cu probleme de comportament sau măsurile pentru copiii care pot fi victime ale traficului de persoane, copilul ar trebui să fie întotdeauna considerată o parte activă și proritară”, consemnează legislația în vigoare.

Un alt drept al copilului este acela ca, în măsura în care contactul este benefic pentru el, acesta să păstreze legătura cu persoanele care i-au fost apropiate în mediul familial, mai ales cu rudele de gradul I: „serviciul de protecție a copilului trebuie, în cazul în care interesul superior al copilului nu apare împotriva ei, să faciliteze interacțiunea cu frații„.

În situația în care procedurile de adopție sunt duse la bun sfârșit, însă Consiliul Districtual decide revocarea ordinului de îngrijire pe motiv că părinții au devenit capabili să se ocupe de copilul lor, minorul are dreptul să refuze, iar șansele să-i fie acordate câștig de cauză sunt extrem de mari, mai ales dacă se constată că separarea de mediul în care s-a obișnuit să trăiască îi poate aduce deservicii.

„Consiliul Districtual va revoca un ordin de îngrijire atunci când este foarte probabil ca părinții să poată oferi copilului o îngrijire adecvată. Decizia nu poate fi revocată în cazul în care copilul a devenit atât de atașat de oameni și mediul în care a fost plasat, încât, după o evaluare globală, se constată că îndepărtatea lui de acel cadru poate duce la probleme grave pentru acesta. Înainte ca un ordin de plasament să fie revocat, părinți adoptivi copilului au dreptul de a-și exprima punctele de vedere”, stipulează legea în materie de drepturi ale copiilor.

Confidențialitatea – un principiu de bază în Norvegia

În legislația norvegiană privind copiii se pune accent pe principiul confidențialității. Legea prevede ca „dacă se remarcă motive întemeiate pentru a crede că există circumstanțe care necesită intervenția în temeiul prezentului capitol, serviciile sociale trebuie să investigheze de urgență problema, în limitele stabilite. Ancheta se efectuează în așa fel încât daunele personale aduse fiecărei persoane implicate să fie reduse la minimum, iar accentul trebuie pus pe prevenirea răspândirii informațiilor despre anchetă în mod inutil„.

„Autoritățile publice trebuie, din proprie inițiativă și fără a aduce atingere confidențialității, să furnizeze informații Consiliului Districtual de Protecție a Copilului, atunci când există motive să se creadă că un copil este maltratat acasă sau există și alte forme de neglijare gravă, atunci când un copil a arătat probleme de comportament grave și durabile sau atunci când există motive să se creadă că există un risc de exploatare în direcția traficului de copii.

Orice prestare de servicii sau de muncă pentru un organism administrativ, o instituție, un centru pentru părinți și copii sau un centru de îngrijire a minorilor în temeiul prezentei legi, vine cu obligativitatea păstrării confidențialității. Nerespectarea se pedepsește conform Codului Penal„, arată legea din Norvegia, pentru care rezervarea dreptului la confidențialitate este crucială.

Au contribuit Andrei Luca Popescu și Clarice Dinu.