Barroso: Românii trebuie să înțeleagă cât de sensibil este subiectul Schengen în unele țări UE
Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, le-a explicat românilor, vineri, cât de sensibile sunt subiecte precum Schengen și libera circulație în unele state membre UE, din cauza unor forțe extremiste.
Liderul Executivului european a precizat, într-o conferință comună de presă cu premierii român, Victor Ponta, și moldovean, Iurie Leancă, că nu poate oferi „o dată precisă” privind aderarea României și Bulgariei la Schengen.
„Poziția noastră, a Comisiei, nu s-a schimbat. Ne-am menținut poziția de a sprijini Bulgaria și România în acest demers. Dar, trebuie să fiu realist, decizia este luată de statele noastre membre și, după cum știți, din motive diferite, aceasta nu este încă posibilă. Acesta este, de asemenea motivul, pentru care nu mă pot angaja să avansez o dată precisă”, a spus Barroso, întrebat dacă cele două țări vor adera la Schengen în 2014.
Barroso a mai precizat că „din punctul de vedere al Comisiei ar trebui să fie posibil, dar nu depinde de instituțiile europene”. „Decizia depinde de poziția unor state membre. Aceasta e realitate, e o apreciere foarte onestă. Cred este important ca opinia publică din România să știe exact care sunt provocările”, a declarat președintele Jose Manuel Barroso.
Acesta a subliniat că în unele state membre există „un amalgam, o confuzie” între libera circulație a muncitorilor, între Schengen, migrație și refugiați, provocate unele forțe extremiste care „exprimă îngrijorări privind migrația în general”.
„Forțele populiste încearcă să pretindă că Europa este un fel de continent complet deschis, fără reguli, fără granițe. Asta nu e adevărat. Ceea ce se întâmplă foarte des este faptul că autoritățile nu aplică legile”, a spus Barroso, dând ca exemplu dreptul de ședere.
„Există reguli dacă cineva abuzează de dreptul de ședere. Dacă cineva nu poate trăi într-o altă țară pentru că nu are mijloacele (…) autoritățile acelei țări au dreptul de trimite această persoană acasă”, a declarat președintele CE.
Jose Manuel Barroso a subliniat că a făcut aceste precizări pentru a transmite opiniei publice din România „cât de sensibilă” este chestiunea Schengen în unele state membre.
„Vă spun acestea pentru că este important pentru opinia publică din România să înțeleagă cât de sensibilă este această chestiune în unele state membre. Este o chestiune foarte sensibilă, pentru că forțele extremiste o folosesc împotriva unor state membre, împotriva unor parteneri și vecini, împotriva unor principii ale UE”, a conchis oficialul european.
Jose Manuel Barroso a declarat, luni seară, că România și Bulgaria nu vor intra în spațiul Schengen la 1 ianuarie 2014, din cauză că unele țări se opun.
„România și Bulgaria nu vor intra în spațiul Schengen la 1 ianuarie 2014. Această dezbatere presupune, ca de obicei, un amalgam incredibil între Schengen, imigrare, Lampedusa, lucrători detașați. Un amalgam care trebuie denunțat; dacă nu, vom fi martorii intensificării mișcărilor extremiste care împing Europa să facă lucruri foarte periculoase. Pentru că noi am experimentat în istoria Europei această xenofobie, acest șovinism și nu este un lucru bun. Europa a trecut prin perioade grele în aceste momente de ultranaționalism, protecționism sau șovinism. Trebuie să le evităm. Să luăm fiecare caz în parte. România și Bulgaria nu vor intra în spațiul Schengen deoarece există țări care se opun; deci există o unanimitate care trebuie atinsă, chiar dacă, tehnic, îndeplinesc deja condițiile”, a declarat președintele CE, pentru postul privat de televiziune din Franța LCI.