Băsescu: Am convingerea că se vor depune eforturi pentru ca tranziția grădiniță-școală să fie lină
Președintele Traian Băsescu a adresat, luni, un mesaj cu prilejul începerii noului an școlar, afirmând că învățământul are nevoie de predictibilitate și că este convins că cei implicați în educație vor depune în continuare eforturi pentru ca tranziția de la grădiniță la școală să fie cât mai lină.
„La început de drum am convingerea că toți actorii implicați în educație vor depune în continuare eforturi pentru ca tranziția celor mici de la grădiniță la școală să fie cât mai lină. Este important că în acest an niciun copil care a împlinit vârsta de 6 ani nu se va afla în afara sistemului de învățământ”, a afirmat președintele Băsescu, în mesajul care a fost citit, luni dimineață, de consilierul prezidențial pentru educație, Daniel Funeriu, la deschiderea Școlii Profesionale Germane Kronstadt din Brașov, potrivit unui comunicat al Președinției.
Băsescu arată că acest an școlar este „unul deosebit întrucât el va prezenta elevilor și părinților două noutăți importante, de care România are nevoie pentru dezvoltarea sa: introducerea unui învățământ profesional relevant și introducerea învățământului obligatoriu de la vârsta de 6 ani, care va începe din acest an cu clasa pregătitoare”.
„Ambele măsuri izvorăsc din Pactul Național pentru Educație, asumat de toate partidele politice parlamentare din România precum și de o bună parte din societatea civilă. Noua lege a educației a făcut posibile aceste noutăți”, a evidențiat șeful statului.
Totodată, el a subliniat că „sistemul de învățământ are nevoie de stabilitate și predictibilitate”.
„Elevii necesită o atenție sporită atât din partea cadrelor didactice și a părinților, cât și din partea autorităților locale și centrale. Cu toți putem să contribuim la crearea unui sistem de educație performant, care să ducă societatea românească la un nivel de competitivitate europeană”, mai afirmă Băsescu în mesajul său.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Târgu Jiu, la deschiderea noului an școlar, că, din punctul lui de vedere, este necesar și util ca „faimoasa clasă pregătitoare” să funcționeze de anul viitor în cadrul grădiniței, nu al școlii, susținând că autoritățile „au dat bătăi de cap părinților”.