Băsescu: Am emis cele 8 cereri simultan ca să nu dau posibilitatea dezbaterii publice a fiecărui caz
Președintele Traian Băsescu a declarat că a preferat să emită în aceeași zi cererile de declanșare a procedurilor pentru începerea urmăririi penale pentru a nu crea condiții ca fiecare dintre opt cazuri de miniștri sau foști miniștri să fie dezbătut public separat. El a precizat, duminică, la întoarcerea din Georgia, că au existat voci care l-au acuzat că, prin faptul că a emis simultan cele opt cereri, a făcut un joc politic, susținând că aceste afirmații sunt lipsite de eleganță.
Șeful statului a adăgat că prin trimiterea celor opt demnitari în fața justiției, aceștia pot să se justifice, existând, potrivit lui Băsescu, posibilitatea ca în unele cazuri să nu se ajungă în instanță, la fel precum s-ar putea ca în toate cazurile să se declanșeze urmărirea penală.
Băsescu i-a cerut, miercuri, ministrului interimar al Justiției, Teodor Meleșcanu, declanșarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a lui Adrian Năstase, Miron Mitrea, Tudor Chiuariu, Paul Păcuraru, Zsolt Nagy, Victor Babiuc, Codruț Șereș și Traian Decebal Remeș. Ministerul Justiției a precizat, joi, că, verificând documentația primită de la Președinție, a rezultat că aceasta era incompletă, constând doar în referatele procurorilor de caz și ale procurorilor șefi ai structurilor de parchet, lipsind dosarele propriu – zise, astfel încât ministrul nu a putut pune la dispoziția parchetului dosarele, în condițiile legii. Meleșcanu a dispus, sâmbătă, să fie restituite Președinției documentele referitoare la cei opt foști sau actuali miniștri, primite cu o zi în urmă, pe motiv că nu reprezintă "dosarul cauzei".
Duminică, Băsescu l-a acuzat pe Meleșcanu că se apropie de abuz în servicu.