Băsescu anunță că, dacă trece moțiunea, încearcă formarea unui guvern PD-PNL-PLD

Publicat: 15 02. 2012, 10:31
Actualizat: 24 07. 2012, 01:28


Președintele Traian Băsescu a declarat, joi seara, într-o emisiune a postului public de televiziune, că, dacă moțiunea de cenzură inițiată de PSD va fi adoptată, va încerca formarea unui guvern PD-PNL-PLD, cu un premier democrat.

Băsescu a menționat că, dacă moțiunea va trece, va chema partidele la consultări pentru a identifica împreună un premier care să prezinte Parlamentului un guvern de centru-dreapta PD-PNL-PLD. El a mai spus că aceasta ar fi șansă ca PNL și PLD să se reconcilieze.

"Cu certitudine că opțiunea mea va fi un premier PD", a anunțat Traian Băsescu. El a adăugat însă că realizarea unui Executiv PD-PNL-PLD ar putea echivala cu refacerea Alianței D.A., iar în aceste condiții, conform Protocolului alianței, ar fi obligat să numească un prim-ministru liberal.

"Dacă va cădea Guvernul, avem formulă să venim cu o soluție democratică", a dat asigurări șeful statului.

El a adăugat că moțiunea de cenzură este un exercițiu care face parte din democrație. "Dacă nu aș ști că este o defulare a problemelor interne din PSD, aș aprecia-o", a mai spus el.

Băsescu a spus că "e discutabil dacă trece" moțiunea.

"Dacă trece, nimeni nu trebuie să spere, sau să gândească sau să facă socoteli că eu voi face tipul de angjamente pe care le-a făcut Tăriceanu cu Hrebenciuc, cu Iliescu sau cu Geoană", a ținut să menționeze președintele.