Băsescu anunță că PMP va încerca să coalizeze statele din Europa de Est pentru creșterea subvențiilor agricole
„Alt punct este bătălia de la bugetul 2021-2027, legată de subvențiile agricole. Vom încerca să coalizăm toate statele din Europa de Est, toți membrii noi, pentru a obține o creștere a subvenției. De ce? La 1 hectar de pământ agricol un fermier român primește 196 euro, foarte aproape de cel polonez, care având trei ani înaintea noastră la intrare are subvenția mai mare. Dar, agricultorul care pune grâu în Franța are 400 euro la ha, dublu față de cel român”, a afirmat Traian Băsescu, într-o conferință de presă susținută, sâmbătă, la Constanța.
Acesta a adăugat că statele care sunt mai vechi în UE au subvenții agricole mai mari decât în regiunea țărilor membre noi din Europa de Est, și deci produse mai ieftine decât cele autohtone pe piața din România.
„Cum să nu îmi vină pâinea congelată din Franța Belgia? Pentru că e mult mai ieftin să produci la el decât la mine. Cum să nu vină să-ți trimită lapte pe piața din România când el are pentru o vacă 1.200 euro iar fermierul are 500 euro? Atunci îi convine să trimită și să fie mai ieftin în supermarket. Pentru că asta țipăm toți. Cum sunt mai scumpe produsele la noi decât în vechea Europă? La fel la roșii. Ne surprinde că e mai ieftin ca la noi. Numai că la noi are 3.000 euro la hectarul de răsaduri de roșii iar în vechea Europă subvenția este undeva la 8.000 – 9.000 euro. Sigur că primim roșiile mai ieftine din Spania, Italia etc”, a conchis Băsescu.
Traian Băsescu, cel care deschide lista candidaților PMP la europarlamentare, a fost sâmbătă prezent la Constanța cu ocazia campaniei electorale derulate de partid la alegerile pentru PE din 26 mai.