Băsescu apreciază că România ar putea adera la spațiul Schengen peste trei ani
Â
Președintele Traian Băsescu a declarat, astăzi, la RRA, că România ar putea adera la spațiul Schengen peste trei ani, în condițiile în care a aderat la UE cu aproape trei ani întârziere față de cele 9 țări care au aderat în 2004 și care începând de vineri au fost incluse în acest spațiu.
Băsescu a dat asigurări că peste cel mult trei ani România va adera la spațiul Schengen.
?România a aderat la UE cu aproape trei ani mai târziu decât cele nouă state care au intrat în UE în 2004 și care de ieri (joi ? n.r.) sunt în spațiul Schengen. Vă dau asigurări că, la cel mult aceeași diferență de timp, România va fi parte a spațiului Schengen, vom desființa frontierele de vest, urmând să le ținem sub control pe cele din sud-vest și est. Nu vom întârzia să facem parte din spațiul Schengen?, a afirmat președintele.
Spațiul Schengen a fost extins în noaptea de joi spre vineri, incluzând 24 de state și permițând unui număr de 400 de milioane de persoane să călătorească liber în Europa.