Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la ceremoniile dedicate împlinirii a 90 de ani de la luptele de Mărășești, că, în timp de pace, armata trebuie să fie mijloc de descurajare a "poftelor" altora și a dorinței de cuceriri a statelor care nu sunt obișnuite să creeze pace.
Șeful statului a declarat că a venit la Mărășești pentru a aduce omagiul său celor peste 27 de mii de oameni care s-au jertfit pentru a apăra "ceea ce mai rămăsese liber din Țara Românească."Începutul ostilităților din pimul război mndial ne-a găsit cu o armată nepregătită, din cauza politicienilor inconștienți. A trebuit efortul fundamental de după pimul război mondial, un efort uriaș, care a costat vieți omenești, înfrângeri în fază inițială, pentru ca armata să aibă mijloacele cu care să apere țara", a spus Traian Băsescu. (Mediafax)