Băsescu, delegației FMI, CE și BM: Avem deja o lege a salarizării care nu este pusă în aplicare
Șeful statului a declarat, la întâlnirea cu delegația FMI, CE și BM, că o nouă lege a salarizării trebuie să fie o prioritate a noului acord cu organismele internaționale, precizând că deși se vorbește de elaborarea unui nou act normativ, nu trebuie uitat că există deja o lege, care nu e aplicată.
„Aș face o observație legată de legea salarizării. În lumea politică se vorbește de o nouă lege a salarizării, dar noi avem o lege a salarizării care nu este pusă în aplicare și care a fost lucrată timp de doi ani cu Banca Mondială”, a afirmat președintele Băsescu, referindu-se la vechea lege, realizată de Guvernul Boc.
El a arătat că opinia sa este că în noul acord pe care România trebuie să îl încheie cu FMI, aplicarea unei noi legi a salarizării trebuie să reprezinte o prioritate la capitolul reforme structurale.