„În Siria, în Irak, în Afganistan sau în Yemen, grupările teroriste islamiste sunt atacate de armate regulate, trupe speciale și forțe aeriene ale NATO, Federației Ruse, Iranului sau ale Arabiei Saudite cu riscul major de a fi decimate. Era logic ca, odată cu valul migrator islamist, organizațiile teroriste să-și transfere adepți cît mai mulți la loc sigur, în Europa, unde fac ce știu cel mai bine: UCID”, a scris fostul președinte Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.
Acesta mai spune că guvernele europene nu pot impune starea de urgență la nivel general. „Aici nu-i bombardează nici aviațiile aliate, nici armatele regulate nu pot fi desfășurate, nici trupele speciale nu pot acționa ca în teatrele de război, iar guvernele nu-și pot permite generalizarea introducerii stării de urgență, transformînd Europa într-un Afganistan, pentru că și-ar recunoaște eroarea fatală în abordarea fenomenului migrației necontrolate”, mai scrie Traian Băsescu, care concluzionează că „dramatic este că nu liderii politici europeni, de altfel foarte bine păziți, vor plăti factura nesăbuinței, ci cetățeni europeni nevinovați. Este clar că forțele de securitate nu pot asigura viața cetățenilor europeni”.
Procurorul general belgian a confirmat ipoteza atentatului sinucigaș din aeroportul Zaventem, din Bruxelles, unde au avut loc, marți dimineață două explozii, dar și bilanțul provizoriu de 13 morți și 35 de răniți, informează Le Figaro.