Prima pagină » Știri » Băsescu, despre criza din sănătate

Băsescu, despre criza din sănătate

Băsescu, despre criza din sănătate
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că trebuie verificate spitalele mici, fără epidemiolog și laborator, cu prioritate cele închise de Guvernul Boc și redeschise de PSD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Traian Băsescu a declarat că administrația locală este responsabilă de respectarea dreptului la sănătate prevăzut în Constituție și că responsabilitatea a crescut exponențial de când spitalele au trecut în subordinea administrațiilor locale.

„Vedem acum la televizor situația sistemului de sănătate. Recunosc că am sesizat-o mai demult în urma raportului unei comisii prezidențiale din 2008″, a spus Băsescu, care a precizat că rezultatul acelui raport a fost un proiect de lege a sănătății care să introducă competiția în sistemul de sănătate, competiția între spitale, competiția între sectorul privat și sectorul de stat.

„Rezultatul a fost o reacție formidabilă a mafiei din sănătate care a îngropat noua lege a sănătății în stradă și a făcut să cadă, să se schimbe, un guvern, Guvernul Boc”, a spus fostul președinte.

El a menționat că atunci „televiziunile de tip mafiot” incitau lumea în stradă că le este furată sănătatea, iar rezultatul întârzierii reformării sistemului de sănătate este văzut astăzi.

„Ieri Ministerul Sănătății a comunicat că din cele trei sute de spitale 50 au infecții bacteriene, germeni. Vă asigur că e o mare minciună. Raportările au venit de la spitale care au epidemiolog și laboratoare.
Domnul ministru al Sănătății, pentru a fi corect informat, ar trebui să știe care este situația în spitalele mici, în spitalele în care nu există epidemiolog în spitalele în care nu există laboratoare și eu vă asigur că
numărul spitalelor cu infecții ar crește exponențial dacă și la aceste spitale s-ar fi putut face recoltări să vadă dacă sunt germeni. Spitalele acelea care s-au închis în timpul Guvernului Boc le-aș controla cu
prioritate că a venit PSD și a spus că le-am redeschis”, a precizat Băsescu.

El a subliniat că administrațiile locale au obligații extraordinare în ducerea la îndeplinire a drepturilor prevăzute în Constituție privind sănătatea.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
De ce mahmureala este mai greu de suportat odată cu vârsta?