Băsescu, despre dosarul Petrov: Nu am cum să pierd acest proces. Sunt acuzații fabricate
„Vă garantez un lucru – nu am cum să pierd acest proces. Deja știu cum trebuie să demonstrez lipsa lui de valabilitate și de consistență. Însă nu aș vrea să fac publică abordarea pe care o voi avea. Sunt acuzații fabricate pe lucruri incomplet luate în analiză. Voi câștiga acest proces, totul este să se desfășoare suficient de repede și sper acest lucru, pentru că nu vreau să stau cu acest bolovan atârnat. Am toate argumentele să demonstrez că raportul CNSAS a fost întocmit tendențios. Cel puțin tendențios”, a declarat la B1Tv Traian Băsescu.
El a mai spus că s-au folosit „informații trunchiate” în raportul CNSAS, ceea ce este „complet incorect”.
„În al doilea rând, nu știu cum Dumnezeu de a apărut chiar acum, pentru că predarea arhivei s-a făcut în 2005-2006. Deci au apărut noutăți în 2019… Și cea mai mare noutate este faptul că SRI, așa scrie în documente, a predat în data de 9 aprilie o casetă, o rolă care i-a ajutat să pună lucrurile cap la cap, spun dânșii. Sigur, dosarul a explodat în plină campanie, iar acum campania continuă, în condițiile în care suntem în proces de negociere la Parlamentul European”, a adăugat el.
Antena 3 a prezentat, duminică seară, două note informative date de „Petrov”, numele conspirativ care ar fi fost al fostului președinte Traian Băsescu. În cele două note se vorbește despre doi colegi de la Institutul de Marină. Documentele ar fi făcut parte din dosarele celor denunțați și de aceea nu ar fi fost găsite în dosarul lui Traian Băsescu, potrivit sursei citate.
Pe 29 mai, Curtea de Apel București a înregistrat dosarul deschis la sesizarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care cere stabilirea calității de colaborator al Securității pentru Traian Băsescu.