Băsescu, despre gestul lui Năstase: Ce a fost și ce a ajuns, săracul…
„Pur și simplu îmi e dificil să comentez și nu vreau să jignesc public dar vă puteți imagina ce poți gândi despre un asemenea om. Dumnezeu cu el. (…) însă eu am făcut din repulsie nu vreau să discut, adică e un gest de … Știți e contradicția asta, ce a fost și ce a ajuns, săracul…”, a declarat la B1TV Traian Băsescu.
Reacția lui vine după ce liderul PMP București Cristian Petrescu a postat, marți pe Facebook, un video care îl arată pe Ilie Năstase, care deschide lista UNPR la alegerile europarlamentare, aruncând cu cafea într-un afiș cu Traian Băsescu.
Ilie Năstase, care deschide lista UNPR la europarlamentare, a declarat, marți, că a fost indignat de faptul că partidele primesc sute de milioane de euro pentru afișe, precizând că el și Anghel Iordănescu nu au astfel de sume.