Băsescu, despre SUPERIMUNITATEA BARONILOR în fața anchetelor DNA și ANI: Legea e corectă. Eu am avut șansă, dar m-au costat mult avocații
Președintele Traian Băsescu crede că legea care îi poate feri pe primari și șefii de CJ de ANI și DNA este „corectă”, chiar dacă se reduce „spectacolul arestărilor”. Mai mult, el a susținut că primarii pot fi victimele funcționarilor corupți, dându-se pe el însuși ca exemplu în perioada în care primarul Bucureștiului. „Eu am avut șansă, dar m-au costat mulți avocații”, a comentat el.
Declarația sa vine în contextul în care la două luni după ce și-au votat o superimunitate față anchetele DNA și ANI, pe 11 februarie 2014, tot într-o zi de marți, parlamentarii au aprobat modificarea legii administrației publice cu efecte similare. Legea a fost în așa fel modificată încât șefii de Consilii Județene și primarii nu vor mai putea fi acuzați de conflicte de interes. Altfel spus vor putea să dea contracte publice către propriile firme sau firmele rudelor. Modificarea legii prevede că primarii și șefii de CJ-uri pot delega atribuțiile de serviciu către funcționarii publici din subordine. Experții consultați de gândul spun că această lege îi ajută pe baronii locali să evite dosarele de corupție. Senatorul Darius Vâlcov care, alături de Gabriela Firea, a inițiat legea spune că intenția sa nu a fost să îi scape pe primari de dosare, ci doar să le fluidizeze munca.
Întrebat în cadrul conferinței de presă de la Cotroceni, președintele Băsescu a declarat că a promulgat legea pentru că o consideră corectă și pentru că nici Agenția Națională pentru Integritate și nici parchetele nu au semnalat efectele negative ale intrării în vigoare a acestei legi. „În toate cele 20 de zile plus trei zile în control la Consiliul legislativ nu a existat nicio observație, nici de la Parchete, nici de la ANI. Legea a făcut obiectul unor discuții foarte serioase în randul consilierilor. Am considerat că promulgarea legii e corectă și legea e corectă. Înteleg că se reduce spectacolul dacă nu mai ai primari, din ce să trăim dacă nu avem spectacolul arestărilor?”, a declarat Traian Băsescu
Traian Băsescu a folosit același argumente pe care le-au utilizat și inițiatorii legii, dar și primarul Radu Mazăre. Președintele susține că primarul nu poate fi responsabil pentru toate actele din primărie. „Marea problemă e a responsabilității. Eu ca primar general am avut foarte multe plângeri penale, pe acte care vizau restituirea fie de case, fie terenuri, și toată raspunderea era a primarului, el semnează documentele de restituire”, a declarat președintele.
Un alt argument a fost și acela că mereu în instanță sunt chemați primarii și că ei plătesc foarte mulți bani pe avocați. În plus el a subliniat că primarii ar fi victime ale funcționarilor corupți. „Primarii riscă să fie victime sigure dacă semnează acte fără să aibă un aparat perfect în ce privește semnătura pe care o dau. Eu am avut șansă, dar m-a costat foarte mult, m-au costat foarte mult avocații.Cred că e măsura corectă, mai mult, va asigur ca vor fi primari care vor delega foarte mult și alții care vor delega foarte puțin”, mai susține președintele
Traian Băsescu a mai explicat și că legea i-ar responsabiliza pe funcționari. „Am auzit și povestea că funcționarul o să facă ce îi spune primarul. Ce funcționar vedeți dumneavoastră în fața unui procuror și să spună mi-a spus primarul? Și atunci tot la DNA ajunge domnul primar. Altfel e obligația funcționarilor să fie extrem de exigenți cu ce semnează. Asumarea de repsonsabilitate pe semnătură e un lucru de care depinde chiar viața ta, sau libertatea. Problema e dacă vor fi suficienți viceprimari care să își asume responsabilitatea la titluri de proprietate”, a mai declarat Traian Băsescu
Președintele a mai susținut și că în opinia sa primarii vor putea fi în continuare cercetați de DNA. „Am auzit și formulări de genul ce nu au reușit în marțea neagră au reușit acum, nu, nimeni nu îi scutește pe cei care au făcut infracțiuni de întâlnirea cu procurorii de la DNA. La București, multe din autorizațiile de construire sunt semnate de mine. Când vedeți clădiri schimonosite să stiți că primarul nu a avut habar de cum va arăta, dar în comisia de urbanism erau niște băieți care știau exact. De ce nu ar semna arhitectul șef? De ce nu și-ar asuma răspunderea, când primarul nu e de meserie neaparat?” a mai spus Băsescu