Băsescu: În Harghita și Covasna dezvoltarea economică este slabă din cauza naționalismului

Băsescu: În Harghita și Covasna dezvoltarea economică este slabă din cauza naționalismului
Publicat: 18/08/2012, 20:42
Actualizat: 28/09/2018, 16:51

Președintele suspendat, Traian Băsescu, afirmă că în Harghita și Covasna „dezvoltarea economică este slabă”, întrucât „aici unii au promovat ideea să vină numai investitori unguri, alții au spus să vină numai investitori români”, rezultatul fiind că au venit „firme cu potențial foarte redus”.

„Cred că bătălia aici trebuie să fie în primul rând pentru dezvoltare, pentru că asta îi afectează și pe unguri și pe români. Sigur că s-au făcut progrese în dezvoltarea zonei și asta a fost una din prioritățile pe care cabinetele anterioare le-au avut, însă Covasna și Harghita vor fi bine ancorate în realitățile românești atunci când vor fi tratate ca zone care trebuie să fie sprijinite pentru crearea locurilor de muncă, pentru creare de facilități culturale, educaționale, de cel mai înalt nivel. Trebuie să recunoaștem că în cele două județe dezvoltarea economică este slabă”, a declarat, sâmbătă, la Izvoru Mureșului, Traian Băsescu, citat de corespondentul MEDIAFAX.

În opinia președintelui suspendat, acest lucru se datorează „naționalismului”.

„Aici unii au promovat ideea să vină numai investitori unguri, alții au spus să vină numai investitori români. Rezultatul: au venit firme cu potențial foarte redus care nu au putut asigura dezvoltarea celor două județe și mai ales fricțiunile continue au creat impresia că este posibil un conflict interetnic, ceea ce i-a făcut pe investitori să nu se apropie de cele două județe, iar atmosfera sper eu să se îmbunătățească pentru că ea este singura care poate stimula investițiile serioase de aici și de care cetățenii, fie că sunt de etnie maghiară, fie că sunt români de etnie română, au nevoie”, a susținut el.

Președintele suspendat, Traian Băsescu, a fost rugat de jurnaliști să transmită un mesaj românilor din Harghita și Covasna, în condițiile în care ar fi existat semnale că aceștia s-ar fi simțit abandonați întrucât el a transmis un mesaj maghiarilor din zonă.

„Eu, dacă am vrut să mă adresez minoritarilor unguri, m-am adresat pentru că eram într-o zonă în care ei sunt majoritari. Românii nu au de ce să se simtă frustrați în raport cu un președinte cetățean român, de naționalitate română, creștin și ortodox. Întotdeauna ai grijă de minoritari și asta trebuie să facem noi, toți politicienii, trebuie să îi facem pe minoritari să vadă că avem aceeași încredere ca și în conaționalii noștri”, a afirmat Traian Băsescu.

Întrebat dacă politicienii nu ar trebui să aibă grijă și de românii din cele două județe, Traian Băsescu a spus: „Păi vi s-a părut că n-au?”.

Traian Băsescu a petrecut, sâmbătă, mai multe ore la Mănăstirea „Adormirea Maicii Donmnului ” de la Izvoru Mureșului și s-a declarat plăcut impresionat de ceea ce a văzut.

El a afirmat că mănăstirea este „un pilon de credință ortodoxă românească într-o zonă în care este bine să ne menținem tradițiile și credința”.

Ulterior, Traian Băsescu și soția sa, Maria, au plecat cu mașina de la Izvoru Mureșului, îndreptându-se spre Maramureș.

La rândul său, IPS Ioan Selejan, arhiepiscopul ortodox al Covasnei și Harghitei, a declarat că i-a prezentat lui Traian Băsescu situația românilor din Harghita și Covasna și problemele cu care ei se confruntă.

„Se cunoaște în lume faptul că aici ar trăi numai maghiari, or aici trăiește o importantă comunitate de români, și nu de ieri, ci străveche, avem aici rădăcini adânci și de aceea fără să facem deosebire de nicio coloratură politică am încercat totdeauna să sensibilizăm și să prezentăm viața noastră de aici atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere economic”, a spus IPS Selejan.

În opinia sa, factorul economic ar fi cel care ar putea detensiona relațiile dintre români și maghiari care au nevoie de locuri de muncă.

El a dat exemplul minei de cupru din Bălan, care ar putea fi redeschisă și ar putea oferi locuri de muncă românilor și maghiarilor.

În discuțiile cu președintele suspendat, IPS Selejan l-a rugat pe acesta să facă „tot ce îi stă în putință pentru realizarea păcii sociale”.

Președintele suspendat, Traian Băsescu, și soția sa, Maria, s-au aflat, de joi seară, într-o vizită în județele Covasna și Harghita. În cadrul acestei vizite, pe care Traian Băsescu a apreciat-o drept „una relaxantă”, ei au fost în stațiunea Covasna, Lacul Sfânta Ana, Balvanyos, iar sâmbătă s-au aflat la mănăstirea de la Izvoru Mureșului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Cazul Cioacă-Elodia. Mama Elodiei a dezvăluit totul după ani de zile: Din păcate...
Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Ce este viciul cardiac, boala cu care a fost diagnosticată Andreea, fiica artistului Igor Cuciuc
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
World of Warcraft, unul dintre cele mai iubite jocuri video din lume, a împlinit 20...