Băsescu: Mi-am anulat deplasarea la Adunarea Generală a ONU din septembrie din motive bugetare
Președintele Traian Băsescu a declarat că și-a anulat deplasarea la sesiunea la nivel înalt a Adunării Generale a ONU de la New York din „motive bugetare”, el cerându-le ambasadorilor români să mențină „foarte calde” relațiile cu statele în care lucrează în ciuda „lipsei acute de personal
„Vreau să vă spun că și eu am anulat zborul la sesiunea plenară a ONU exact din motive bugetare, dacă cineva are o curiozitate de ce nu mai plec în Statele Unite în septembrie. Din acest motiv”, a afirmat Băsescu, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu ambasadorii români.
Totodată, el a subliniat necesitatea ca din misiunile diplomatice în schema cărora există un număr considerabil de posturi, cum ar fi cea de la Bruxelles, să se facă redistribuiri de personal către ambasadele din țările Asiei Centrale.
„Se stă mult mai bine cu personalul în ambasadele de pe teritoriul UE și mult mai prost cu cele din spațiul fostei URSS. Mulți dintre diplomați nu au apetit pentru aceste țări, aș vrea să vă gândiți, să vă deschideți apetitul pentru că relația cu țările din Asia Centrală ne este necesară”, a afirmat Băsescu.
El a arătat că această zonă uriașă dincolo de frontiera de Est a țării oferă oportunități economice și expertiza deținută de România în acest spațiu îi asigură și un profil important în cadrul UE și NATO.