Băsescu: N-aș vrea să ajungem în situația ca președintele României să fie copilul de mingi al Germaniei
„Este inadmisibil ca președintele Românei să vorbească în Germania, prin presa germană, mai mult decât vorbește prin presa românească. Nu aș vrea să ajungem la situația în care Germania îl are oricum pe Donald Tusk ca servitor acolo, președinte al Consiliului European, să mai creeze și un președinte al României care să fie copilul de mingi al Germaniei. Vreau să cred ca este doar o întâmplare faptul că ne vorbește Iohannis în limba germană”, a declarat Băsescu, într-o intervenție la B1.
De asemenea, fostul președinte a comentat că Iohannis greșește, ferindu-se să intervină public în dezbaterea temelor importante de actualitate, precizând că acesta confundă România cu Germania.
„Președintele Iohannis gresește. El se ferește să semene cu abordările pe care le-am avut eu. Adică ieșiri frecvente în care exprimam puncte de vedere cu privire la ceea ce se întâmplă în spațiul politic. Greșește pentru că România nu e Germania. Dânsul aici face confuzia. Acolo lucrurile sunt așezate, suntem în altă lume. Punctele de vedere ale președintelui trebuie exprimate de câte ori este nevoie, pe cât posibil în limba română. Dacă o să ne oblige, mă rog, o să învățăm și limba germană, dacă devine limbă obligatorie sau limbă oficială în România. Dar deocamdată președintele României vorbește în limba română, pentru români. Dacă nu e jignitor cumva să vorbești limba română. Eu nu mă sfiesc să vorbesc. Îmi place și cred că un președinte trebuie să se adreseze românilor în limba română”, a mai spus Băsescu.