Prima pagină » Știri » Băsescu nu dă înapoi: Trebuie să mă apăr. Avem puncte de vedere diferite, eu și CNSAS – VIDEO

Băsescu nu dă înapoi: Trebuie să mă apăr. Avem puncte de vedere diferite, eu și CNSAS – VIDEO

Traian Băsescu a declarat, joi, la Curtea de Apel București unde se judecă dosarul cu CNSAS, că nu a fost colaborator al fostei Securități, așa cum a susținut în repetate rânduri. „Trebuie să mă apăr", a mai spus fostul președinte.

„Nu îl comentez (procesul, n.r.), trebuie să mă apăr. Avem puncte de vedere total diferite, eu și CNSAS, ne va împăca un al treilea, judecătorul. (…) Hai să vedem procesul”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu, la sosirea la Curtea de Apel București.

Băsescu a mai precizat că o decizie a instanței în defavoarea sa îi va afecta imaginea.

Întrebat dacă a fost colaborator al fostei Securități, fostul șef al statului a spus: „Nu, am declarat tot timpul că nu”.

Pe 29 mai, Curtea de Apel București a înregistrat la Secția Contencios Administrativ Fiscal dosarul deschis la sesizarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care cere stabilirea calității de colaborator al Securității pentru Traian Băsescu.

În acțiunea depusă la CAB de CNSAS pentru stabilirea colaborării cu Securitatea a lui Traian Băsescu, studiată de Mediafax, se arată că fostul președinte și-a turnat colegii și a menținut legătura cu Securitatea ca persoană de sprijin, până aproape de căderea regimului. În dosar sunt documente de la SRI și MApN.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin, anunț în fața a sute de jurnaliști despre negocierile pentru pace
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
„Apogeul extincției” este aproape: Pământul va pierde 3.000 de ghețari pe an