Băsescu: „Nu există partid care să fie curat. Toate se finanțează cu bani negri. Este nevoie de un MOMENT ZERO”

Publicat: 04 07. 2015, 09:09
Actualizat: 04 07. 2015, 09:18

„Nu există partid care să fie curat. Candidații nu prea au fost cei care s-au ocupat de finanțare, dar candidații au responsabilitatea lor morală”, a declarat Băsescu.

Întrebat dacă toate partidele se finanțează cu bani negri, fostul șef al statului a răspuns: „Da, așa este”.

 Băsescu a comentat că cheltuielile din campania de anul trecut la prezidențiale au fost cele mai mari, însă, uitându-se în Monitorul Oficial, apare că i-ar fi costat pe candidați jumătate față decât în cazul său în urmă cu cinci ani.    „Am văzut declarația domnului Cocoș, că a finanțat parte din campania mea din 2009. Pentru mine, campania a costat 18,5 milioane de lei, peste patru milioane de euro, la paritatea respectivă. Ultima campanie a costat mai puțin de jumătate în cazul ambilor candidați (n.r. – Victor Ponta și Klaus Iohannis)”, a spus el.

Fostul președinte a susținut că este nevoie de un „moment zero” în problema finanțării partidelor.  „Lucrurile sunt putrede la finanțarea campaniilor electorale și ar trebui să avem un moment zero. Fraților, ce a fost până acum a fost o mizerie. Din acest moment cine mai face intră în pușcărie pentru mulți ani”, a afirmat el.

Întrebat dacă nu ar fi corect să intre în pușcărie pentru ce au făcut, Băsescu a răspuns: „Ba da, ori intră toți, dar nu selectiv. Toți. Și atunci e în regulă. Se aplică legea egal pentru toți. dacă zicem: ăsta da, ăsta nu, nu mai merge. Ori este punctul zero, ori merg toți. Să nu utilizăm un mediu în care toate partidele au fost păcătoase, au încălcat legea, să–l utilizăm doar pentru unii și când ne-o veni bine îi luăm și pe ceilalți”.

Referitor la finanțarea campaniei sale electorale de către Dorin Cocoș, Traian Băsescu a spus că nu cunoștea detalii despre operațiunile de finanțare a campaniei, precizând că un candidat „nu știe mare lucru pentru că nici nu e treaba lui”

„Un candidat nu se implică el însuși în finanțare. Nu cred că există candidat atât de naiv încât să creadă că din contribuțiile membrilor de partid se face campania. Nici nu trebuie luat de bun tot ce spun oamenii care ajung acum la DNA”, a precizat Traian Băsescu.

Întrebat dacă știa că „s-au strâns patru milioane în campanie”, Băsescu a negat, însă a adăugat că putea doar bănui. „Cine nu bănuiește?”, s-a întrebat Băsescu.