Băsescu: PD-ului i se poate reproșa că nu a mobilizat la vot electoratul tradițional, din urban
Șeful statului a declarat, într-un interviu publicat duminică de BBC, că Partidului Democrat i se poate reproșa că pe 25 noiembrie nu a mobilizat electoratul tradițional al formațiunii, cel din mediul urban, fapt care explică, potrivit președintelui, diferența din sondaje și scorul obținut.
Băsescu a precizat că, săptămâna trecută, la câteva ore după încheierea alegerilor, a intrat, în drumul spre casă, în sediul PD și le-a spus liderilor democrați Adriean Videanu, Emil Boc și Vasile Blaga: "Nu-i cum am vrut toți, dar nu-i rău".
El a spus că presa a exagerat când a scris că, de supărare pentru prezența scăzută la referendum, ar fi stat la sediul PD un singur minut.
"Am stat un minut și jumătate", a spus Băsescu în interviul difuzat de BBC, după ce, în același interviu, spusese că a intrat "un minut", duminică seara, în sediul PD.
Răspunzând unei întrebări, el a negat că ar fi cerut ca în PD să cadă capete pentru prezența slabă la referendum.
"Astea sunt speculații. Sunt speculații. Dar nu au nicio legatură cu ceea ce am spus. Pentru că eu asta le-am spus: n-am obținut cât am vrut, dar e foarte bine. Ați devenit primul partid", a spus Băsescu.
El susține că Partidul Democrat "nu a funcționat cu o echipă de campanie în susținerea obiectivelor sale în campanie".