Prezența populației la referendum va fi una ridicată dacă românii vor fi informați, a declarat aseară, la Realitatea TV, .președintele Traian Băsescu, care a subliniat că, din păcate, România nu e obișnuită cu democrația. "Votul uninominal elimină practic posibilitatea ca un politician cu o proastă reputație la momentul alegerilor să fie ales", a spus Traian Băsescu.
Băsescu a dat și exemple a politicienilor care cu siguranță nu vor mai fi aleși: parlamentarii care încasau bani de chirii, și stăteau pe banii statului în București sau cei care au modificat Codul Penal astfel încât infractorii politicienii să scape de acuzații. "Parlamentul este al romînilor", a spus președintele, "iar votul uninominal împarte responsabilitatea".
"Eu am spus că pot să repet referendumul în condițiile în care Guvernul nu ar asigura informarea cetățenilor. Nu este deloc democratic să se blocheze canalele de comunicare în masă. Nu este cea mai mare bucurie a mea să mă duc la TVR, dar m-aș duce în fiecare seară ca să explic de ce avem nevoie de o clasă politică reformată", a explicat preșdintele Traian Băsescu.